Forumul National al IMM-urilor a adunat nemultumirile intreprinzatorilor din toata tara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 250 de reprezentanti ai patronatului din Romania s-au reunit la Cluj-Napoca, in zilele de vineri si sambata, 27 si 28 mai, la Forumul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii. Adoptarea

Peste 250 de reprezentanti ai patronatului din Romania s-au reunit la Cluj-Napoca, in zilele de vineri si sambata, 27 si 28 mai, la Forumul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii. Adoptarea unei noi legi a contractului comercial, similara cu cea care exista in tarile Uniunii Europene, dezvoltarea unui parteneriat real intre institutiile publice si firmele private, in special pentru realizarea de proiecte care sa absoarba fondurile ce revin Romaniei din programele PHARE, precum si constituirea unui climat favorizant de afaceri sunt numai cateva dintre problemele pe care participantii la Forum vor sa le aduca in atentia oficialitatilor romane. Dar, spre dezamagirea organizatorilor, cu exceptia lui Bogdan Dumitrache, secretarul general al Agentiei pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, la Forum nu va participa nici unul dintre ministrii invitati, asa ca este posibil ca intreprinzatorii sa-si povesteasca necazurile doar unii altora. Nemultumirile lor au fost exprimate si de Ovidiu Nicolaescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, care a afirmat ca un sondaj de opinie, realizat cu putin timp in urma de organismul pe care il conduce, printre patronii firmelor romanesti, arata ca 54% din acestia considera ca in Romania exista un mediu de afaceri stanjenitor, 84% sustin ca sunt insuficient informati despre urmarile economice ale aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si ca 25% dintre IMM-uri se afla in prezent in blocaj financiar. In afara de sesiunile de comunicari si dezbateri ce au avut loc, Forumul mai contine si o parte festivista, actiunea coincizand cu aniversarea Zilei Intreprinzatorului Privat din Romania si cu aniversarea a 130 de ani de la infiintarea primei asociatii patronale din Banat si Transilvania, Reuniunea Sodalilor Romani, a carei urmasa se considera actuala Asociatie a Patronilor si Meseriasilor Cluj, coorganizator al Formului de la Cluj, impreuna cu Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat