Fondurile UE pot salva construcţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără o accesare mai dinamică a fondurilor comunitare, sectorul construcţiilor din Europa îşi va reveni într-un ritm greoi. O relaţie mai strânsă între firmele de construcţii şi autorităţile locale, dar şi o mai mare transparenţă în licitaţiile publice ar ajuta la relansarea sectorului construcţiilor.

Constructorii europeni traversează una dintre cele mai grele perioade ale ultimilor decenii, potrivit reprezentanţilor acestora reuniti zilele acestea la Bucureşti. Criza nu i-a ocolit, iar lipsa comenzilor i-a determinat pe mulţi să concedieze o parte dintre angajaţi. Totuşi, soluţii există.

Un acces mai facil la fondurile europene disponibile în acest domeniu, dar şi o colaborare mai strânsă şi mai transparentă cu autorităţile locale ar ajuta la revitalizarea acestui segment economic, susţine Laurenţiu Pleosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor din Construcţii.

„Felul în care se desfăşoară parteneriatul public-privat este foarte important, mai ales pe timp de criză", a declarat Pleosceanu.

Mai mult, constructorii sunt îndemnaţi să se informeze mai mult asupra fondurilor comunitare disponibile pentru ei, deoarece accesarea acestora le-ar putea facilita ieşirea din perioada de criză şi supravieţuirea pe piaţă.

Cel mai afectat sector este cel rezidenţial, potrivit reprezentanţilor constructorilor europeni, segment unde lucrările scad de la o lună la alta. Prin urmare, mai spun aceştia, singura zonă care ar putea susţine construcţiile rămâne cea a lucrărilor publice, motiv pentru care autorităţile sunt sfătuite să respecte termenele de plată, astfel încât să garanteze siguranţa companiilor.

Nici pentru 2011 scenariul nu este prea optimist şi este de aşteptat ca numărul firmelor din construcţii care îşi vor înceta activitatea să crească, mai spun reprezentanţii patronatelor europene din construcţii.

România, scădere de 20,4% în august

România a înregistrat, în luna august, a doua scădere anualizată din Uniunea Europeană a activităţii din sectorul construcţiilor, de 20,4%, o situaţie mai gravă fiind înregistrată numai în Spania (-34,7%).

La nivelul Uniunii s-a înregistrat un declin de numai 1,3%, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat, iar Marea Britanie (15,6%), Polonia (8,6%) şi Germania (1,7%) au înregistrat cele mai puternice creşteri ale sectorului construcţiilor în luna august raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut.

În zona euro s-a înregistrat o scădere de 8,5%, mai accentuată decât în iulie. Raportat la luna precedentă, România a avut a treia scădere dintre statele UE, de 1,3%, după Olanda (-2,6%) şi Spania (-1,8%). Pe de altă parte, Slovenia (5,2%,), Polonia (3,6%) şi Marea Britanie (2,7%) au consemnat cele mai puternice creşteri în august faţă de iulie.

În UE a fost observată o expansiune de 0,3% a activităţii din construcţii, iar în zona euro a fost înregistrată o scădere de 0,4%.

Scăderi şi la lucrările de întreţinere

Cel mai mare declin pe piaţa românească a construcţiilor s-a înregistrat pe segmentul rezidenţial. De asemenea, în august 2010, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, volumul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente a scăzut cu 10,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta