Fondul Proprietatea este în stare să plătească doar salarii pentru directori - Revista presei economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa economică scrie despre obligaţia statului de a-i despăgubi cash pe cei ale căror proprietăţi au fost confiscate de regimul comunist, serviciile secrete britanice angajează români, iar Ministrul Dezvoltării face rost de bani pentru construcţii doar dacă vinde apartamentele închiriate. Printre alte subiecte, vezi care este reţeta statului pentru industria farmaceutică, iar Dacia a câştigat raliul Bucureşti - Berlin.

Fondul Proprietatea este în stare să plătească doar salarii pentru directori

Tot mai mulţi proprietari ajung în instanţă pentru a intra în posesia despăgubirilor cuvenite ca urmare a proprietăţilor confiscate de regimul comunist, motivând că acţiunile Fondului Proprietatea (FP) nu reprezintă o soluţie de despăgubire. Fundaţia evreiască Caritatea a obţinut în instanţă dreptul de a primi în numerar şi nu în acţiuni la Fondul Proprietatea despăgubiri de 172.400 de lei de la statul român, în contul a două apartamente imposibil de retrocedat în natura, potrivit hotărârii Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti din 27 ianuarie şi citată de ZF.

Serviciile secrete britanice angajează români. Vezi pe ce salariu

SOCA (Serious Organized Crime Agency) este o agenţie britanică de luptă împotriva crimei organizate, similară ca structură FBI-ului. SOCA angajează români care să intermedieze şi să faciliteze contactul între reprezentanţii agenţiei şi România. SOCA angajează români pentru un salariu de 809 de euro, pe poziţia de asistent al liaison officer-ului (SLO), scrie Money. Candidatul trebuie să aibă o diplomă în Stiinţe Politice, Limbi Moderne Aplicate (cu menţiunea că una dintre dintre limbi să fie engleza), sau Drept. Mai mult, candidatul trebuie să aibă abilităţi excelente de comunicare şi de managementul informaţiei, să vorbească fluent limba engleză, să nu aibă cazier şi un trecut “curat”.

Reţeta statului pentru industria farmaceutică

Miile de acţionari minoritari ai companiei Antibiotice Iaşi, lis-tată la Bursa de Valori Bucureşti, aşteaptă să vadă ce reţetă va aplica Guvernul în realizarea Companiei Farmaceutice Române, structură de interes strategic naţional, potrivit Bursa.Noua companie naţională va fi formată pe scheletul producătorului ieşean de medicamente, "Antibiotice" SA, şi va mai include, deocamdată, societatea "Unifarm" (aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii) şi Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale (din subordinea Ministerului Sănătăţii).

Doar chiriaşii ANL pot „construi“ cele 100.000 de locuinţe promise de Udrea

Ministerul Dezvoltării ar face rost de bani pentru construcţii noi numai dacă vinde apartamentele închiriate, conform Financiarul. Ministerul patronat de Elena Udrea, care gestionează politicile de locuire, va fi într-o criză acută de lichidităţi în acest an. Deşi cele mai mari promisiuni de investiţii făcute de actualul ministru vizează construcţia de locuinţe, programele aferente suferă într-o măsura mai mare comparativ cu celelalte domenii ale MDRT. Astfel, dacă bugetul total al ministerului este cu 38% mai mic decât cel de anul trecut, pentru Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL) fondurile alocate în acest an sunt reduse cu aproximativ 55%.

Dacia a câştigat raliul Bucureşti - Berlin

Exporturile de automobile Dacia pe piaţa germană, stimulate o perioadă şi de primele de casare generoase acordate de stat, au generat un excedent comercial pe acest segment în 2009, a anunţat, ieri, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu. Astfel, România a vândut în Germania anul trecut mai multe autoturisme decât a importat din această ţară şi a trecut astfel de la un deficit comercial pe sectorul auto de 762,8 milioane euro în 2008 la un excedent de 306,4 milioane euro, potrivit datelor INS şi citate de Curierul Naţional.


Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie