FMI: Datoriile de stat din Europa ar putea declanşa o nouă recesiune mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza datoriilor de stat din Europa ar putea declanşa o nouă recesiune economică la nivel global. Aceasta s-ar răsfrânge pe pieţele valutare şi bursele de valori. iar influenţa asupra economiei Japoniei ar fi extrem de negativă, a declarat astăzi unul din directorii FMI.

Potrivit lui Naoyuki Shinohara, deputy managing director la FMI, pe termen lug, datoria uriaşă pe care o are Japonia nu este sustenabilă. Cu toate acestea, cel mai probabil obligaţiunile de stat vor evita atacurile speculative deoarece există depozite consistente în băncile nipone.

În Europa, din cauza neînţelegerilor care se tot perpetuează, ar putea slăbi semnificatic încrederea în capacitatea autorităţilor UE de a preveni răspândirea crizei datoriilor de stat.

Ţările din zona euro încearcă să alcătuiască un pachet comun de măsuri de criza, dar negocierile au fost stagnează din cauză că nu există un consens politic. Cel mai optimist termen pentru convenirea unui acord este sfârşitul lunii martie.

Mai multe pentru tine:
Erdogan laudă rolul lui Donald Trump în obţinerea armistiţiului din Gaza. „A dat dovadă de voinţă politică”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”