Fiscul recunoaşte că acordă unele bonificaţii cu întârziere. Cât timp vor figura românii cu datoria, după ce au plătit integral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

În urma publicării articolului „Cu ce întârziere aplică ANAF reducerea de 10% pentru plata integrală a taxelor şi impozitelor până la 15 decembrie” pe site-ul „Adevărul”, ANAF recunoaşte că datoria egală cu discountul făcut pentru plata integrală a dărilor către Fisc se face abia peste opt luni.

Potrivit unui comunicat remis luni presei, pentru contribuabilii, persoane fizice, care achitã pânã la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unicã sau decizie de impunere anualã, dupã caz, bonificaţia se acordã astfel: 

        1. Contribuabilii, persoane fizice, care au depus Declaraţia unicã şi care şi-au acordat prin aceasta bonificaţia, prin menţionarea la rd. 2, rd. 5 şi rd. 8 ale lit. C. „Sumarul obligaţiilor fiscale datorate”, a sumei aferente acesteia, beneficiazã de bonificaţie, reprezentând 5% din suma datoratã, dacã achitã cel puţin 95% din suma datoratã, pânã la 15 decembrie 2018, inclusiv. 

Aceastã bonificaţie se acordã prin efectul legii, fãrã a mai fi necesarã comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central. 

        2. Contribuabilii, persoane fizice, pentru care au fost comunicate decizii de impunere anualã aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, precum şi aferente contribuţiei individuale de asigurãri sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2016 – 2017, şi care achitã pânã la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90% din sumele stabilite prin acestea, beneficiazã de o bonificaţie, reprezentând 10% din suma stabilitã prin aceste decizii de impunere anualã. 

Despre acordarea bonificaţiei, organul fiscal central înştiinţeazã contribuabilii, persoane fizice, dupã expirarea termenului de platã pentru acordarea acesteia, respectiv 15 decembrie 2018, inclusiv.

Efectuarea stingerii în evidenţa fiscalã se aplicã de organele fiscale pânã la data de 31.07.2019. Dupã scãderea din evidenţa fiscalã organul fiscal inştiinteazã persoana fizica cu privire la acordarea bonificaţiei pânã la data de 31.08.2019.

Procedura de acordare a bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie a sumelor de platã, stabilite prin decizii de impunere anualã, este aprobatã prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã nr. 2906/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 27 noiembrie 2018.

În ediţia online de vineri a „Adevărul” menţionam că, pe pagina oficială de Facebook a Fiscului, au existat postări referitoare la acest aspect.

Citeşte şi:

Cu ce întârziere aplică ANAF reducerea de 10% pentru plata integrală a taxelor şi impozitelor până la 15 decembrie

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid