Fiscul a pus 350.000 de popriri pe conturile cetăţenilor şi firmelor în primele cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus în primele cinci luni din 2016 circa 350.000 de popriri asupra conturilor bancare ale contribuabililor, fiind incluşi aici atât cetăţeni, cât şi persoane juridice, scrie Profit.ro.

Potrivit unui document citat de sursa respectivă „dificultăţile economico-financiare rezultate din perioada de criză economică cu care s-au confruntat contribuabilii au determinat ca un număr destul de mare dintre debitori să se afle în imposibilitatea achitării obligaţiilor fiscale ce le revin, intrând în procedura insolvenţei“, astfel încât ANAF „se află în imposibilitatea recuperării acestor creanţe fiscale, deoarece orice măsură de executare silită este suspendată în urma aplicării prevederilor Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă“.

În categoria obligaţiilor fiscale restante se înscriu şi cele pentru care Fiscul nu poate iniţia sau continua măsurile de executare silită. Din această categorie fac parte obligaţiile fiscale ale contribuabililor pentru care s-a instituit administrarea specială şi cele pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate, fără venituri sau bunuri urmăribile.

În acest context, în primele 5 luni ale acestui ani, relevă sursa citată, ANAF a emis nu mai puţin de 796.071 de somaţii şi a operat 349.922 popriri asupra conturilor bancare, conform sursei citate.

În aceeaşi perioadă, Fiscul a operat un 40.787 de popriri asupra veniturilor unor terţi, dispunând totodată 3.285 de sechestre.

Dintre acestea din urmă, 2.219 de sechestre au vizat bunuri mobile, iar 1.066 de sechestre au privit bunuri imobile.

Comparativ, pe parcursul anului 2015, ANAF a emis peste 2 milioane de somaţii şi a operat aproape un milion de popriri asupra conturilor bancare.

Tot anul trecut, inspectorii Fiscului au operat 123.352 de popriri asupra veniturilor unor terţi şi au dispus 9.820 de sechestre. Dintre acestea, 6.810 de sechestre au fost dispuse asupra unor bunuri mobile, iar 3.010 asupra unor bunuri imobile.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată