Finantele vor un imprumut de 5.000 de miliarde de pe piata interna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finantelor intentioneaza sa atraga in cursul acestei luni, de pe piata interna, 5.000 miliarde lei (aproximativ 150 milioane dolari), prin mai multe emisiuni de certificate de trezorerie cu

Ministerul Finantelor intentioneaza sa atraga in cursul acestei luni, de pe piata interna, 5.000 miliarde lei (aproximativ 150 milioane dolari), prin mai multe emisiuni de certificate de trezorerie cu discont si obligatiuni de stat cu dobanda. Potrivit unui ordin al ministrului Finantelor, certificatele de trezorerie vor avea o valoare totala de 4.500 miliarde lei si vor fi lansate prin intermediul a sapte licitatii. In cadrul primei licitatii, care va avea loc maine, Finantele vor scoate la vanzare certificate cu termen de 91 de zile. Celelalte emisiuni au scadenta la 182, respectiv 364 de zile. Statul ofera pentru ambele scadente titluri in valoare de cate 2.000 miliarde lei fiecare. Pentru certificatele la sase luni, licitatiile vor avea loc in zilele de 13 si 20 august, in vreme ce titlurile cu maturitate de un an vor putea fi adjudecate in zilele de 6, 13, 20 si 27 august. Obligatiunile vor fi lansate prin intermediul unei singure licitatii, care va avea loc tot maine. Valoarea emisiunii este de 500 miliarde lei, iar termenul de scadenta este de 731 de zile. La licitatii pot participa intermediarii autorizati sa tranzactioneze titluri de stat pe piata primara si secundara, atat in nume propriu, cat si in contul clientilor. Valoarea minima a unei oferte de cumparare este de 100 milioane lei, iar valoarea nominala a certificatelor si obligatiunilor este de 10 milioane lei. De aceasta data, Ministerul Finantelor spera sa aiba mai mult succes cu emisiunile de obligatiuni, avand in vedere ca cele pregatite pentru luna iunie nu au gasit suficienta cerere, motiv pentru care ofertele au fost respinse. Analistii se arata insa sceptici in privinta succesului emisiunilor cu scadenta la doi ani, apreciind ca potentialii cumparatori au inca indoieli legate de performantele economiei romanesti, temandu-se ca ar avea de pierdut in conditiile in care tintele de inflatie nu vor fi respectate, mai ales ca dobanzile oferite de stat continua sa scada. In ceea ce priveste emisiunile de certificate de trezorerie, ramane de vazut daca se vor bucura de acelasi succes pe care l-au avut in luna iunie (cand au fost suprasubscrise), avand in vedere ca statul incearca sa reduca costurile acestor imprumuturi prin reducerea constanta a dobanzilor. Finantele au lansat un semnal in acest sens la ultima emisiune de titluri de stat pentru populatie, pentru care dobanda oferita a fost cu doua procente mai mica decat la emisiunea precedenta. Astfel, este pentru prima data in acest an cand dobanda pentru certificatele de trezorerie - 21% pe an - a coborat sub nivelul prognozat al inflatiei estimate pentru sfarsitul anului, respectiv 22%.