Finanţele vor să se împrumute şi pe termen lung de la populaţie pentru a acoperi deficitul bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2019 prevede, printre altele, şi emiterea unor titluri de stat de tip Tezaur, cu scadenţă la 10 ani, care pot fi procurate prin intermediului Trezoreriei Statului, subunităţilor poştale ale CN Poşta Română şi a băncilor.

Potrivit documentului semnat de Eugen Teodorovici, statul vrea să împrumute 72 miliarde lei, anul acesta, reprezentând, de fapt, necesarul de finanţare pentru 2019, adică deficit bugetar şi refinanţare datorie. Această cifră s-a putut vedea în proiectul de buget, unde iniţial, până la mărirea alocaţiilor, a fost de 70,6 miliarde lei. 

Din această sumă, circa 5 miliarde lei ar trebui să reprezinte titluri de stat pentru populaţie prin programul Tezaur. Adică circa 18% din deficitul bugetar prognozat pentru acest an, de 2,76% din PIB. Emisiunile Tezaur nu au mers bine în acest an, cu excepţia primei.

Conform bugetului pe 2019 şi, mai nou, programului indicativ de emisiuni de titluri de stat pe acest an, statul va încerca, anul acesta, să vândă titlurile Tezaur şi prin bănci, pe lângă Poşta Română şi unităţile Trezoreriei. 

O noutate a documentului, o reprezintă ideea de a emite titluri şi pe 10 ani. Probabil această idee a venit în urma faptului că de la începutul anului a scăzut mult interesul pentru aceste titluri. 

De la începutul anului MFP a atras circa 1,4 miliarde lei. La prima emisiune din 2019 s-au subscris circa 700 milioane lei, la a doua – 500 milioane lei, iar la cea de-a treia, din aprilie, 200 milioane lei. 

După cum se poate vedea, interesul a scăzut în paşi mari. Acum este în desfăşurare emisiunea pe luna mai. Pentru că interesul a scăzut mult, acum nu mai există o sumă maximă ce ar putea fi subscrisă/persoană. Anterior era 200.000 lei.

În luna mai sunt emisiuni cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. 

Există o problemă cu aceste randamente. Sunt mai bune decât la bancă, mai ales că nu este impozitat câştigul, dar dacă ne uităm la inflaţia prognozată pentru finalul anului, de exemplu, nu prea ieşi în câştig. 

BNR estimează o inflaţie de 4,2% pentru finalul anului, cu un interval de variaţie de +/- 1,2 puncte procentuale, aşa că primele două scadenţe nu prea merită, iar incertitudinea pentru viitor este mare, în privinţa celorlalte două”, scrie Hotnews.

Ce mai prevede documentul

Deficitul bugetar prognozat pentru acest an, de 2,76% din PIB, circa 28 miliarde lei, urmează să fie finanţat în proporţie de 75% de pe piaţa internă şi 25% de pe piaţa externă.

În ceea ce priveşte necesarul de finanţare de 72 miliarde lei, maturităţile titlurilor de stat ce urmează a fi emise: 25% vor fi pe termen scurt şi 72% pe termen mediu şi lung.

În cazul în care condiţiile pieţelor financiare sunt favorabile, MFP poate avea în vedere şi prefinanţarea necesităţilor aferente anului 2020, ţinând cont totodată şi de obiectivul de menţinere a unei rezerve financiare în contul Trezoreriei Statului reprezentând echivalentul a circa patru luni de necesar brut de finanţare

Mai multe pentru tine:
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase