Finanţele au refuzat toate ofertele băncilor pentru titluri de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor a refuzat, joi, toate ofertele băncilor la licitaţia pentru obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu scadenţa la trei ani, confirmând aşteptările analiştilor. Aceasta a fost a treia operaţiune consecutivă respinsă pentru titlurile cu această maturitate.

Suma pe care Finanţele intenţionau să o împrumute era de 500 de milioane de lei, iar analiştii financiar-bancari anunţau, anterior licitaţiei, că băncile sunt pregătite să cumpere aceste instrumente la randamentul de 7,60%, însă MFP ar putea respinge oferta.

„Administratorii datoriei publice ar trebui să plătească randamentul de pe piaţa secundară (7,60%), poate chiar o primă, pentru a atrage suma intenţionată", au transmis economiştii ING.

Aceştia au precizat, însă, că judecând după licitaţiile recente, chiar şi un scenariu potrivit căruia Ministerul Finanţelor Publice (MFP) plăteşte randamente între nivelul precedent şi cel de pe piaţa secundară pare optimist.

Economiştii au avut astfel dreptate, anticipând că Finanţele ar putea decide, joi, să nu împrumute nimic în condiţiile în care dobânzile oferite de bănci vor depăşi pragul de 7%.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, spunea în urmă cu două săptămâni că rezultatele nule ale ultimelor licitaţii au fost determinate de randamentele ridicate cerute de instituţiile de credit.

Vlădescu puncta că Finanţele nu puteau reacţiona altfel, în condiţiile în care dobânda de referinţă nu a fost modificată (6,25% pe an), şi nici ratingul de ţară.

Mai mult, şeful Finanţelor a precizat că Trezoreria şi-a creat o rezervă de lichidităţi, care o ajută să se menţină tare pe poziţie, în „lupta" cu băncile.

„Aceste declaraţii ale ministrului de Finanţe par ciudate şi credem că majorarea randamentelor de datorie nu este complet neaşteptată, având în vedere prognoza FMI de la începutul lunii mai", au replicat economiştii ING.

Reprezentanţii Fondului arătau, la acea vreme, că deficitul bugetar se îndreaptă, în acest an, spre 9,1% din PIB, în absenţa măsurilor de reducere a cheltuielilor publice.

Estimarea FMI depăşeşete cu mult ţinta iniţială a Finanţelor, de 5,9% din PIB, astfel că o presiune suplimentară pe randamentele oferite de bănci la finanţarea şi refinanţarea datoriei publice nu este surprinzătoare.

Rămâne de văzut cât îşi vor putea permite Finanţele să respingă ofertele băncilor, în situaţia în care nevoia de finanţare a deficitului bugetar rămâne mare şi în 2010.

După primele luni ale acestui an, datoria publică totală a depăşit 34% din PIB, de la aproape 30% din PIB la sfârşitul anului trecut.

În aprilie, aproape 94% din totalul datoriei era reprezentat de datoria publică guvernamentală, faţă de 92,6% la sfârşitul anului trecut, în timp ce datoria publică locală a scăzut, în primele patru luni, cu 1,2% ca pondere în totalul datoriei publice.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"