Fermieri: Sistemul antigrindină este deficitar. Se trage cu rachete la întâmplare, ceea ce provoacă seceta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul naţional antigrindină este total deficitar, cu atât mai mult cu cât se trage cu rachete la întâmplare, au afirmat reprezentanţii producătorilor agricoli afiliaţi LAPAR, ameninţând cu proteste pentru a arăta că utilizarea acestuia în forma actuală provoacă secetă.

„Înaintea perioadei ploioase din acest an, s-a tras cu rachete în norii care se formau spontan, cu încărcătură de precipitaţii. Este clar că nu am avut o evaluare detaliată a situaţiei atmosferice, în prealabil. Se trage şi acum cu rachete la întâmplare, de fiecare dată când se semnalează un front atmosferic cu o posibilă încărcătură de grindină. După tragere, acesta se dispersează brusc, iar ploaia nu se mai formează. 

Dacă în zona noastră avem astfel de situaţii odată la câteva zile, atunci toate ploile care se formează spontan sunt compromise. Din cauza acestui fenomen produs de sistemul antigrindină, mii de hectare de producţie sunt distruse în fiecare an. Şi asta pentru că toate ploile care scapă de arcul carpatic sau care sunt formate spontan sunt îndepărtate cu rachete, astfel că nu mai ajung în zona de câmpie a judeţului Prahova", susţine Adrian Mocanu, vicepreşedintele  Ligii Asociaţiilor de Producători Agricoli din România (LAPAR), scrie Agerpres.

În viziunea reprezentanţilor producătorilor agricoli din România, sistemul naţional antigrindină este prezentat ca fiind cea mai bună soluţie în vederea stopării fenomenelor meteorologice nefaste pentru culturi, dar "adevăratele consecinţe ale sistemului, extrem de costisitor, sunt omise de guvernanţi".

"De ani de zile de când acest sistem este activ la noi în zonă, urmărim nivelul precipitaţiilor şi efectele generale asupra recoltelor, iar concluziile sunt dezastruoase. În perioada în care lucram cu o tehnologie foarte simplă, cu o singură fertilizare în toamnă şi una în primăvară, niciodată nu am avut producţii mai mici de 5-6 tone la hectar la grâu şi 10 tone la porumb. Acum, cu o tehnologie mult mai complexă, cu utilaje mult mai performante, abia facem 4-5 tone la grâu şi 6-8 la porumb, din cauza secetei. Am semnalat această problemă către Ministerul Agriculturii şi chiar am primit o promisiune de la domnul ministru Adrian Oros că se va întâlni cu noi pentru a-i expune problema, însă nici până la acest moment nu avem o discuţie clară, o evaluare sau o rezolvare. Ni se pare normal ca, dacă acest sistem antigrindină a fost conceput pentru a ne ajuta, să fim totuşi şi noi ascultaţi în legătură cu efectele pe care le produce", a afirmat Mocanu.

Acesta a adăugat că, pe fondul nemulţumirilor din rândul fermierilor şi dacă această situaţie continuă, membrii LAPAR vor organiza proteste de anvergură, la nivel naţional.

Principalul semnal de alarmă tras de fermieri este reprezentat de scăderea drastică a productivităţii culturilor, fapt ce poate genera o adevărată criză alimentară în România, în această toamnă şi în anii care vor urma.

Fermierii susţin că acţiunile guvernanţilor sunt orientate împotriva propriilor cetăţeni, fiind o adevărată ameninţare la adresa securităţii alimentare din România, şi solicită ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să ia de urgenţă măsuri în privinţa închiderii staţiilor de lansare a rachetelor antigrindină. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie