Fechet: În premieră, România are ferme piscicole în Marea Neagră. Primele perimetre au fost concesionate

0
Publicat:

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat marţi, la Constanţa, că din acest an, pentru prima dată în ţara noastră vor funcţiona ferme piscicole la Marea Neagră, fiind deja atribuite prin concesionare anumite perimetre pentru desfăşurarea acestei activităţi.

În premieră, România are ferme piscicole în Marea Neagră

Fechet a spus că aşteaptă cu nerăbdare să mănânce scoici sau peşti "din fermele noastre piscicole din largul Mării Negre, şi nu importat de la mii de kilometri depărtare".

Pentru prima oară, urmează să avem ferme piscicole aici, la Marea Neagră, în largul mării există un număr de perimetre atribuite deja în cadrul procedurii de licitaţie publică, la fel cum colegii de la Administraţia Naţională Apele Române urmează să mai atribuie şi alte loturi. Asta înseamnă că vom avea în România, începând cu anul acesta, midii produse aici, la noi, stridii produse aici, la noi, şi câteva specii de peşti pe care astăzi le importăm fie din Grecia, fie din Bulgaria. Am văzut cum colegii de la institut monitorizează capacitatea de adaptare a păstrăvului somonat în apa Mării Negre şi a lavracului, bibanul de mare, un peşte foarte îndrăgit de consumatori", a declarat ministrul Mediului, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, discuţia legată de ferme piscicole în largul Mării Negre durează de zeci de ani în ţara noastră, în timp ce în Bulgaria au fost făcute astfel de investiţii.

Ne-am uitat sau ştim cu toţii că acest lucru se întâmplă deja în Bulgaria, la o distanţă mică de locul în care ne aflăm, şi unul dintre primele lucruri pe care le-am anunţat atunci când am venit aici la Constanţa în perioada mandatului trecut, e adevărat, a fost acesta. Mi-am luat angajamentul ca suprafeţe însemnate să fie puse la dispoziţia concesionarilor, aceştia să aibă la dispoziţie un interval de timp suficient, pe care noi l-am apreciat atunci la 20 de ani, pentru a-şi amortiza toate acele investiţii", a mai spus Fechet.

Referitor la problemele pe care le au investitorii în ferme piscicole, legate de dificultatea obţinerii obţinerii autorizaţiilor şi de necesitatea existenţei unei infrastructuri pe plajă, ministrul a spus că "există un dialog constant" între autorităţi şi aceştia, urmând să se găsească soluţii.

Eu sunt convins că niciun crescător de midii, de stridii, de dorada, de lavrac sau orice altă specie adaptată la Marea Neagră, îmi manifest speranţa că nu se va plimba nimeni cu cutiile cu peşte printre şezlonguri. Sunt convins că vom asigura şi infrastructura necesară, care ar putea să difere în funcţie de tipul de tehnologie, de tipul de fermă piscicolă, însă eu cred că aceste lucruri trebuie făcute pe parcurs", a mai declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said