Falcă: Guvernul a refuzat înfiinţarea polului economic Arad-Timişoara. Alianţa Vestului a fost făcută pentru a atrage mai multe fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Arad, liberalul Gheorghe Falcă, a afirmat că în 2014 s-a încercat, la propunerea Băncii Mondiale, înfiinţarea unui pol economic Arad-Timişoara, dar Guvernul s-a opus.

”Alianţa Vestului este o platformă construită în spiritul Declaraţiei de la Alba Iulia, adică în spiritul unităţii. Pe noi ne interesează dezvoltarea comunităţilor, libertatea comunităţilor, mai multă putere pentru comunităţi şi, evident, o stabilitate administrativă. Regret acuzaţile unor voci din PSD, care probabil nu ştiu că în România mai există astfel de asocieri. 

Una este în zona Tulcea, care primeşte 1,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi se numeşte ITI – Investiţii Teritoriale Integrate. După cum ştim, Tulcea nu a plecat din România în altă parte... La fel s-au asociat trei primării pentru promovare turistică, Constanţa, Bucureşti şi Braşov.

Mai mult, s-au asociat parlamentari din mai multe partide şi au reuşit să treacă prin Parlament o lege privind realizarea autostrăzii care să lege Iaşi de Transilvania. Asocierea dintre cei patru primari este pentru a atrage mai multe fonduri europene, pentru a realiza exact un instrument financiar de tip ITI, ceea ne nu este nimic grav, ba chiar este foarte bine pentru cetăţenii acestor patru oraşe, inclusiv pentru România”, a declarat, luni, pentru News.ro, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

Edilul aminteşte că Banca Mondială a propus în 2014 să fie înfiinţat un instrument de tip ITI sub forma unui un pol economic Arad-Timişoara, pentru atragerea fondurilor direct de la Bruxelles, dar Guvernul României nu şi-a dat acordul.

”În 2014, Banca Mondială a făcut două studii şi a propus două asocieri de tip ITI, una pentru Arad şi Timişoara, un pol economic, şi una pentru Tulcea. Guvernul a acceptat doar ITI Tulcea. Scopul nostru de atunci era obţinerea unor finanţări direct de la Bruxelles pentru proiecte integrate, ceea ce urmărim şi astăzi”, a spus Falcă.

Primarul Aradului declară că Alianţa Vestului va prezenta Guvernului României, până la primăvară, paşii pe care îi va parcurge în continuare şi se aşteaptă la o colaborare.

”Nu cred că asocierea noastră va fi sabotată de actualul Guvern, pentru că este interesul României să atragem cât mai multe fonduri europene”, a mai declarat Falcă.

Pe de altă parte, surse din cadrul PNL Arad au declarat pentru News.ro că mai mulţi primari din ţară, inclusiv din alte partide decât PNL, au cerut să se asocieze în cadrul Alianţei Vestului. Printre edilii care vor să facă parte din platformă ar fi cei din Drobeta-Turnu Severin, Deva, Petroşani şi Câmpia Turzii.

Cei patru primari care au înfiinţat platforma, din Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj-Napoca ar fi convenit ca această asociere să nu fie una politică şi pe viitor să poată deveni semnatari şi alţi primari, indiferent de partidul din care fac parte.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare