Fabrică de magiun din fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrică de magiun din fonduri UE

Compania Sonimpex Serv Com a inaugurat ieri, în localitatea Topoloveni, judeţul Argeş, o fabrică de magiun natural din prune, în urma unei investiţii de 500.000 de euro, bani proveniţi din Fondul European de Dezvoltare Rurală.

Fabrica, cumpărată prin licitaţie în anul 2002, a funcţionat până în toamna anului trecut, iar o mare parte din producţia anuală de aproximativ 200 de tone a fost destinată exportului, în special în Austria. „Pentru acest an estimăm o producţie de aproximativ 300 de tone de magiun, în urma deschiderii noilor capacităţi“, ne-a declarat Bibiana Sanciulov, directorul general al Sonimpex Serv Com.

Magiunul de Topoloveni este sigurul produs românesc care deţine indicaţie geografică protejată şi unul dintre puţinele produse alimentare 100% naturale. În acest an, fabrica din Topoloveni urmează să mai acceseze fonduri europene în valoare de 600.000 de euro pentru cercetare şi pentru extinderea producţiei.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați