Explozie puternică la Rafinăria Petromidia. Revizia generală a fost finalizată în luna mai VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie puternică a avut loc vineri la Năvodari, în zona Rafinăriei Petromidia deţinută de compania Rompetrol.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, din primele informaţii, o persoană a fost rănită, suferind arsuri de căi aeriene şi pe aproximativ 45% din suprafaţa corpului. ISU a anunţat că este încă o persoană rănită.

Pentru gestionarea incidentului, la fata locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, 2 ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensiva mobila.

Din informaţiile de până acum, cel puţin trei persoane ar fi rănite.

„Impactul asupra mediului poate fi major”, a declarat Tánczos Barna. ”Din primele evaluări ale Agenţiei Naţionale a Mediului, norul de fum se deplasează spre mare. Avem la faţa locului un laborator mobil care analizează situaţia”, a adăugat ministrul Mediului.

Nou pericol de explozie

„Accesul este restricţionat, limtat, nici comisarii GNM nu au acces în zonă, există în continuare pericol de explozie”, a declarat, vineri, Tanczos Barna.

Rafinăria Petromidia a trecut deja printr-o revizie generală, finalizată la jumătatea lunii mai, după cum anunţau atunci oficialii Rompetrol.

„Am trecut peste un an foarte dificil, din toate punctele de vedere, în care am avut o presiune fără precedent în piaţa de profil. Cu toate acestea, am reuşit finalizarea cu succes a reviziei generale a rafinăriei Petromidia, care ne asigură, în prezent, funcţionarea la nivel optim, dar şi posiblitatea de a ne adapta producţia la cererea în creştere de produse petroliere. Împreună cu diviziile de retail ale Grupului din Romania, Republica Moldova, Bulgaria şi Georgia continuăm să fim un pilon de stabilitate în asigurarea de produse petroliere de calitate, dar şi sprijin în lupta împotriva pandemiei”, declara la data de 17 mai Felix Crudu Tesloveanu, Director General al Rompetrol Rafinare.

     

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort