Eurostat: Preţurile cresc accelerat în România. Inflaţia, de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile au crescut în ritm accelerat în România, pentru a şaptea lună consecutiv, inflaţia atingând valori de trei ori mai mari decât media Uniunii Europene, arată datele publicate luni de Eurostat.

România a avut şi în luna iulie 2019 cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în luna iunie, arată datele publicate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Este a şaptea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.

Dacă în România preţurile de consum au crescut comparativ cu luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în iulie 2019 până la 1,4% de la 1,6% în iunie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 1%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna iunie.

În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia şi Slovacia (ambele cu 3%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Portugalia, ţară care a înregistrat o inflaţie negativă de 0,7%, în timp ce în Cipru preţurile de consum a crescut cu 0,1%, iar în Italia cu 0,3%.

Comparativ cu situaţia din luna iunie 2019, rata anuală a inflaţiei a crescut în 11 state membre, a rămas stabilă în două state membre şi a scăzut în 15 state membre.

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,53 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente şi ţigări (0,37 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, cu 5,15%, a serviciilor cu 4,11% şi a mărfurilor nealimentare cu 3,44%.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat, la începutul acestei luni, că banca centrală a păstrat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,4% pentru finalul anului viitor. BNR estima în mai 2019 o inflaţie de de 3,3% pentru decembrie 2020. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie