Eurostat: doar 3 din 4 absolvenţi din România au un loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 76% din absolvenţii recenţi din România erau angajaţi anul trecut, o evoluţie semnificativă faţă de anul 2016, când numai 69% aveau un loc de muncă, dar ţara noastră este încă semnificativ sub media Uniunii Europene, potrivit Eurostat.

În ultimii 10 ani, procentul absolvenţilor care aveau un loc de muncă după absolvire a evoluat semnificativ. Un maxim a fost atins în anul 2008, când 84,8% din absolvenţi erau angajaţi, chiar peste media UE, care se situa atunci la 82,1%.

Anii 2009 şi 2010 au venit cu un declin puternic, procentul ajungând până la 77,6% (faţă de media UE de 78,3%), respectiv 71,2% (faţă de media UE de 77,4%).

Iar în timp ce media UE a rămas constantă în anii următori, în România procentul a continuat să scadă până la un minim de 66,2% absolvenţi angajaţi, în 2014.

Între timp, el a început să crească şi a ajuns la 76%, în 2017, însă în continuare sub media UE, care se situează la 80,2%.

Drept urmare, România se situa în 2016 pe locul 7 între ţările UE cu cele mai mici procente de absolvenţi cu loc de muncă.

Mai prost stau doar Grecia (52%), Italia (55,2%), Croaţia (65,9%), Cipru (71,5%), Spania (71,9%) şi Franţa (74,4%).

La polul opus, în Malta acesta ajunge la 95%. Pe locurile următoare sunt Germania (90,9%) şi Olanda (90,4%).

În UE, în 2017, peste 80% dintre absolvenţii recenţi erau angajaţi. Acesta este al patrulea an consecutiv când rata de ocupare a forţei de muncă pentru absolvenţii recenţi a crescut, inversând scăderea observată între 2008 şi 2013.

Absolvenţii recenţi se referă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani, care nu sunt încadraţi în educaţie şi formare şi care şi-au terminat studiile cu cel mult trei ani în urmă. Nivelul de educaţie considerat este cel puţin învăţământul secundar superior, deci include şi învăţământul terţiar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO