Euro a depăşit pragul de 4,5 lei. Ce a determinat deprecierea monedei naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda naţională a continuat joi să se deprecieze în raport cu euro, cursul de schimb a sărit de pragul de 4,5 lei/euro. Banca Naţională a României a anunţat o referinţă de 4,5025 lei pentru un euro, cea mai ridicată din ultimele cinci luni şi jumătate.

Leul a pierdut constant teren în ultimele două săptămâni, de la 4,4386 unităţi pentru un euro în data de 26 noiembrie, până la 4,5025 astăzi.

Mihai Nichişoiu, directorul diviziei de management a activelor din cadrul Tradeville, a declarat miercuri că deprecierea nu este aşa de importantă, fiind în intervalul 4,35 - 4,55 de unităţi pentru un euro, şi că situaţia economică a României nu s-a schimbat atât de mult încât să se ajungă la deprecieri mai mari.

„Cauzele deprecierii recente a leului nu sunt uşor de desluşit. În primul rând, deprecierea nu e atât de importantă - până la urmă, intervalul de oscilaţie a cursului EUR/RON din ultimii ani, 4,35 - 4,55, continuă să se verifice cu o oarecare volatilitate firească. În al doilea rând, euro are o evoluţie mai degrabă mixtă în raport cu celelalte valute din Europa de Est. În al treilea rând, percepţia macro asupra României nu s-a modificat dramatic şi nici nu avem de-a face cu vreun alt tip de semnalizare din partea BNR faţă de ceea ce am văzut în ultimele luni. Cel mai probabil, aprecierea EUR/RON are la bază mişcarea fluxurilor comerciale mai degrabă decât speculative. Efectele deprecierii leului ar putea să se vadă într-o largă categorie de preţuri, ţinând cont de cât de dependenţă este economia noastră de importurile din zona euro, dar aceste efecte nu trebuie exagerate întrucât nici deprecierea leului nu este semnificativă. Cred că EUR/RON poate încheia anul foarte aproape de cotaţia curentă şi de nivelul de 4,50“, a declarat Nichişoiu.

„Monedele Europei emergente se tranzacţionează faţă de euro aproape de minimele recente, atitudinea globală de adversitate la risc menţinându-se. Leul a deschis la 4,4938 lei/euro şi este cotat aproape de minimul ultimelor cinci luni faţă de euro atins în această dimineaţă la 4,5022 lei/euro“, arată economiştii Piraeus Bank.

Euro versus dolar

Aprecierea euro vine în contextul în care Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat zilele trecute un program de stimulare a economiei, dar acesta a fost mult mai mic decât se aşteptau investitorii de pe pieţele financiare. 

În cazul în care pachetul de stimulente ar fi fost mai mare, acest lucru ar fi însemnat o depreciere a euro în faţa dolarului şi a altor valute importante. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, euro s-a apreciat în faţa dolarului.

Astfel, euro s-a apreciat în data de 4 decembrie cu 3,1% faţă de dolar, cea mai mare apreciere zilnică din martie 2009 încoace, potrivit Reuters. Creşterea euro în faţa dolarului are chiar un efect contrar celui la care spera BCE, afectând exporturile şi competitivitatea produselor din zona euro. De asemenea, investitorii se aşteaptă ca Rezerva Federală, banca centrală din SUA, să crească dobânzile în decembrie pentru prima oară de la declanşarea crizei. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare