Etichete energetice mai simple pentru produsele de iluminat, de la 1 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Comisia Europeană anunţă că, începând de miercuri, 1 septembrie, va fi disponibilă, în toate magazinele şi la toate punctele online de vânzare cu amănuntul, o versiune complet nouă a etichetei energetice a UE, recunoscută pe scară largă, pentru becuri şi alte produse de iluminat.

Conform sursei citate, noua etichetă îi va ajuta pe consumatorii din Uniunea Europeană (UE) să îşi reducă facturile la energie şi amprenta de carbon.

Potrivit executivului comunitar, noile etichete vin ca urmare a îmbunătăţirii considerabile a eficienţei energetice în acest sector în ultimii ani. Datorită acestei îmbunătăţiri, din ce în ce mai multe "surse de lumină" (cum ar fi becurile şi modulele LED) obţinând clasificarea A+ sau A++ conform scării actuale. Cea mai importantă schimbare este revenirea la o scară mai simplă A-G.

„Becurile noastre şi alte produse de iluminat au devenit atât de eficiente în ultimii ani, încât mai mult de jumătate din LED-uri fac parte acum din clasa A++. Actualizarea etichetelor va permite consumatorilor să vadă mai uşor care sunt produsele cele mai bune din categoria lor, ajutându-i astfel să economisească energie şi bani.

Utilizarea unor sisteme de iluminat mai eficiente din punct de vedere energetic va contribui la reducerea în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE şi la realizarea neutralităţii climatice până în 2050", a declarat comisarul UE pentru energie, Kadri Simson.

Noua scară este mai strictă şi este concepută astfel încât foarte puţine produse să poată obţine iniţial clasificările "A" şi "B", ceea ce permite intrarea treptată pe piaţă a unor produse mai eficiente. Produsele cele mai eficiente din punct de vedere energetic aflate actualmente pe piaţă vor fi acum etichetate în mod normal ca "C" sau "D".

Pe etichete va fi inclusă o serie de elemente noi, inclusiv un cod QR care face legătura cu o bază de date a UE, unde consumatorii vor putea să găsească mai multe informaţii despre produs.

Ce se întâmplă cu produsele cu etichetă veche

Potrivit CE, pentru a permite vânzarea stocurilor existente, normele prevăd o perioadă de 18 luni în care produsele cu etichetă veche pot fi vândute în continuare pe piaţă în puncte fizice de vânzare cu amănuntul.

Pentru vânzările online însă, vechile etichete afişate online vor trebui înlocuite cu cele noi în termen de 14 zile lucrătoare.

„Măsurile adoptate astăzi urmează reclasificării etichetelor energetice , la 1 martie 2021, pentru alte 4 categorii de produse - frigidere şi congelatoare, maşini de spălat vase, maşini de spălat rufe şi televizoare (şi alte monitoare externe).”, transmite sursa citată.

Având în vedere normele UE în materie de proiectare ecologică, Comisia Europeană lucrează, de asemenea, la actualizarea etichetării unor produse precum uscătoarele de rufe cu tambur, aparatele pentru încălzire locală, aparatele de aer condiţionat, aparatele de gătit, unităţile de ventilaţie, dulapurile frigorifice profesionale, instalaţiile de încălzire a incintelor şi a apei şi examinează oportunitatea introducerii unor noi etichete energetice pentru panourile solare.

Modulele LED, tehnologia de iluminat cea mai eficientă

Potrivit CE, modulele LED, care reprezintă tehnologia de iluminat cea mai eficientă din punct de vedere energetic pentru aproape toate aplicaţiile, au cunoscut o expansiune rapidă pe piaţa UE: de la 0 % din lămpile vândute în 2008 la 22 % în 2015. 

„Eficienţa energetică medie a LED-urilor a crescut de patru ori între 2009 şi 2015, iar preţurile au scăzut semnificativ. În comparaţie cu 2010, în 2017 o lampă obişnuită cu LED pentru uz casnic era cu 75 % mai ieftină şi o lampă obişnuită cu LED pentru birouri – cu 60 % mai ieftină.”, transmite sursa citată.

Se estimează că aproximativ 1 500 de milioane de surse de lumină au fost vândute în UE în 2020, dar este probabil ca această cifră să scadă la 600 de milioane în 2030 (o scădere de 60 %), deşi numărul surselor de lumină utilizate va creşte cu peste 17 %, informează reprezentanţii CE. 

Sursa citată menţionează că, acest lucru se datorează eficienţei energetice sporite şi, în special, duratei de viaţă mai lungi a surselor de lumină cu LED. 

„O gospodărie medie din UE a cumpărat 7 surse de lumină pe an în 2010, 4 pe an în 2020 şi se estimează că această cifră va scădea la mai puţin de una pe an până în 2030.”, precizează CE.

Evaluarea impactului realizată de Comisie cu privire la noile norme indică faptul că aceste evoluţii vor duce la economii de 7 milioane de tone de CO2 echivalent (mtCO2eq) pe an până în 2030, în raport cu un scenariu de statu-quo în care nu ar exista nicio măsură de proiectare ecologică la nivelul UE.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei