Enel continuă procesul de reducere a datoriilor. Ce măsuri ar putea lua

0
Publicat:

Enel SpA evaluează vânzarea unui pachet majoritar din afacerea sa din domeniul stocării energiei, o mișcare menită să reducă în continuare povara datoriei companiei, au transmis surse din apropierea acestui dosar, relatează Bloomberg.

Enel a vândut activele deţinute în România în martie, Foto: Enel România

Astfel, cea mai mare companie de utilități din Italia a primit deja oferte neobligatorii pentru o participație de 80% din proiect, evaluată la aproximativ 2 miliarde de euro (2,17 miliarde de dolari), au spus sursele, potrivit Bloomberg.

Conform planului, Enel ar urma să rețină aproximativ 20% pentru a asigura guvernanța la unitate.

Grupul italian a început deja să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoriile, care la finele anului trecut au atins un nivel record.

Enel a vândut activele deţinute în România

În data de 9 martie, Enel a vândut activele deținute în România grecilor de la PPC în schimbul a 1,26 miliarde de euro.

,,Enel S.p.A. (,,Enel”) a semnat astăzi cu firma greacă Public Power Corporation S.A. (,,PPC”) un acord pentru vânzarea tuturor participațiilor deținute de către Grupul Enel în România. Acordul prevede plata de către PPC a unei sume totale de aproximativ 1,260 miliarde de euro, ceea ce evaluează societățile vândute la circa 1,9 miliarde de euro (100% din acțiuni). În plus, suma totală poate fi ajustată conform unor clauze uzuale în astfel de tranzacții precum și printr-un mecanism pentru potențiale plăți ulterioare, în funcție de valoarea viitoare a activității de retail.”, anunţa compania.

,,Prin vânzarea tuturor activităților din România, continuăm planul de vânzare de active prezentat în urmă cu 3 luni în cadrul Planului Strategic 2023-2025 al Enel”, a declarat Francesco Starace, CEO și Director General al Grupului Enel.

Enel se retrage și din Argentina

În februarie, Enel Americas, o unitate a Enel SpA, și-a vândut participația în două centrale termoelectrice din Argentina.

Grupul Enel („Enel” sau „Grupul”), prin filiala sa Enel Argentina, a semnat și încheiat acordul pentru vânzarea către compania de energie Central Puerto S.A. („Central Puerto”) a participației de 75,7% deținute de Grup în compania de generare termică Enel Generación Costanera („Costanera”). Totodată, Enel a semnat acordul privind vânzarea către Central Puerto a participației de 41,2% deținute de Grup în compania de generare termică Central Dock Sud („Dock Sud”), tranzacție ce urmează a se finaliza în primul trimestru al anului 2023, sub rezerva anumitor condiții suspensive. Contravaloarea totală pentru vânzarea participației Enel în cele două companii se ridică la 102 milioane de dolari.

Potrivit presei italiene, este puţin probabil ca directorul general al Enel, Francesco Starace, să fie reconfirmat în funcţie pentru al patrulea mandat.

Cu toate acestea, la începutul anului, Starace a spus că nu există riscuri în executarea planului de vânzare de active, indiferent dacă Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni va decide să schimbe echipa managerială de la cea mai mare companie de utilităţi din Italia. Ministerul italian de Finanţe este cel mai mare acţionar la Enel.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA