Elcen: Trecerea de pe gaze pe păcură creşte cu peste 30% costurile cu combustibilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare producător naţional de energie termică, Electrocentrale Bucureşti (Elcen), care asigură căldura şi apa caldă pentru aproape jumătate din consumatorii din ţară, inclusiv în Bucureşti, a înlocuit 45% consumul de gaze cu cel de păcură, pentru a asigura consumul mare de gaze al populaţiei, determinat de temperaturile mici. Această măsură creşte cu peste 30% costurile companiei cu combustibilul.

„Am disponibilizat astfel patru milioane de metri cubi de gaze pe zi“, a declarat, pentru „Adevărul“, directorul comercial al Elcen, Irina Duică.

Consumul naţional în această perioadă este de circa 63 de milioane de metri cubi pe zi, cu circa 20% mai mare decât estimaseră autorităţile.

Elcen şi-a asigurat o parte din păcură în vară, când cotaţia era de 1.365,6 lei pe tonă, iar săptămâna trecută, preţul păcurii era de 1.361,6 lei pe tonă, potrivit Irinei Duică. Totodată, preţul gazelor la intrarea în centrală este de 890 de lei pe mia de metri cubi.

„Dintr-o tonă de păcură se obţine o cantitate de energie termică de 9,5 gigacalorii, în timp ce, dintr-o mie de metri cubi de gaze, rezultă 8,05 gigacalorii. Păcura este mai scumpă per cantitatea de energie produsă cu 29,6%”, a arătat oficialul Elcen.

La acestea se adaugă, în cazul utilizării păcurii, randamentul mai mic al cazanelor, creşterea consumului de energie, precum şi costurile de descărcare şi încălzire. „Toate acestea duc la majorarea costurilor cu combustibilului cu 64,09 lei pe MWh în cazul producţiei de energie electrică şi cu 30,86 de lei pe gigacalorie, în cazul celei termice“, a explicat Duică.

Preţul total de livrare a energiei termice de către Elcen este de 146,13 lei pe gigacalorie. Acesta nu este, însă, şi preţul final plătit de populaţie, întrucât bugetul local trebuie să subvenţioneze cel puţin 10% din preţul de livrare.

Mai mult, păcura este mai poluantă decât gazul natural. Cantitatea de emisii de dioxid de carbon este cu 35% mai mare în cazul păcurii.

Din aceste cauze, compania pierde circa 1,5 milioane de lei pe zi.

„Dispeceratul cere reducerea în continuare a cantităţii de gaze pe care o folosim, însă în cazul nostru nu mai este posibil aşa ceva, am redus la maximum. Nimeni nu s-a aşteptat la o asemenea temperaturi mici şi la o astfel de creştere a consumului de gaze, deşi am avut numeroase comandamente de iarnă“, a mai spus directorul Elcen.

Aceasta a precizat că nu se pune problema să solicite recunoaşterea acestor costuri suplimentare Autorităţii de Reglementare în Energie, pentru a fi acoperite prin creşterea tarifelor reglementate, întrucât este vorba, deocamdată, de o perioadă scurtă de timp în care sistemul se găseşte în această situaţie.

Elcen asigură energia termică pentru două milioane de consumatori din Capitală şi circa 300.000 din Constanţa. La nivelul întregii ţări există circa cinci milioane de consumatori de energie termică racordaţi la sistemul centralizat.

Totodată, Elcen asigură 6% din producţia naţională de electricitate.

Ce se economiseşte pe mere se cheltuieşte pe pere

Ieri, secretarul de stat pe problemele energetice din Ministerul Economiei, Tudor Şerban, declara, pentru "Adevărul", că s-a luat măsura trecerii pe păcură a unor termocentrale, precum Elcen, Brăila şi Galaţi, pentru a se disponibiliza cantităţi suplimentare de gaze pentru populaţie.

Această măsură a fost necesară pentru ca autorităţile să nu fie nevoite să majoreze importurile de gaze, ceea ce ar fi însemnat creşterea preţului gazelor pentru populaţie.

În prezent, consumul naţional se ridică la circa 63 de milioane de metri cubi pe zi, din care 36 de milioane reprezintă producţie internă, iar 25 de milioane de metri cubi sunt extrase zilnic din depozite. Totodată, din import sunt aduse opt milioane de metri cubi pe zi şi există posibilitatea extinderii la 12 milioane de metri cubi pe zi.

Totuşi, dacă situaţia persistă o perioadă îndelungată, economiile realizate din utilizarea gazelor interne vor fi anulate de creşterile de combustibil ale termocentralelor care utilizează păcură în loc de gaze. Cu alte cuvinte, chiar dacă gazele nu se scumpesc, s-ar putea majora preţul energiei termice.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese