Efectele benefice ale liberalizării pieţei de gaze: Tranzacţiile au crescut puternic, preţurile sunt în scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters

Liberalizarea preţurilor la gazele naturale şi eliminarea prevederilor controversatei ordonanţe 114 au avut efecte benefice pentru piaţa de gaze naturale la Bursa Română de Mărfuri în trimestrul III, tranzacţiile crescând puternic, iar preţurile fiind în scădere.

„Trendul ascendent al pieţei de gaze naturale, trend pe care îl anticipăm odată cu dispariţia prevederilor nefericite ale binecunoscutei OUG 114, a continuat în cursul trimestrului trei, cu evoluţii pozitive mult accentuate ale celor doi principali indicatori: cantităţile tranzacţionate şi preţurile rezultate. O analiză a graficelor celor doi indicatori, pe parcursul întregului an, arată foarte clar o tendinţă de revenire spre normalitate începând deja cu trimestrul doi, odată cu anunţarea anulării constrângerilor din amintita ordonanţă, urmată de o accelerare accentuată a evoluţiei favorabile în cel de-al treilea trimestru, liber de orice impuneri de reglementare”, arată Bursa Română de Mărfuri.

Astfel, volumul tranzacţiilor încheiate pe platformele spot şi forward ale BRM la sfârşitul lunii septembrie a depăşit 36Twh, volumul trimestrului trei depăşind cu mult volumele cumulate ale primelor două trimestre ale anului. Cauza principală o reprezintă evident liberalizarea pieţelor, posibilitatea tranzacţionării la preţuri reale, rezultate din întâlnirea cererii cu oferta, ceea ce a sporit interesul pentru operaţiuni în regim bursier.

O noutate a acestei perioade a constituit-o introducerea regimului GRP ( “gas release program” ), măsură lăudabilă în sine dar, în opinia BRM, numai un prim pas spre regimul normal bursier, acela de formator de piaţă ( “market maker” ). Noul regim însă, din punct de vedere al impunerii volumelor tranzacţionate este mai redus decat cel precedent, obligaţiile de tranzacţionare pentru participanţii la piaţă fiind inlocuite cu cele de ofertare, obligaţii ce se concretizează extrem de rar în tranzacţii efective.

„Aceste lucruri ne îndreptăţesc să afirmăm că dinamica pozitivă a volumelor tranzacţionate se datorează liberalizării şi creşterii maturităţii pieţei, având ca protagonişti principalii jucători, şi în mod special, producătorii. Demonstraţia acestei afirmaţii este dată de volumele tranzacţionate, mult mai mari decât cele impuse de regimul GRP”, arată BRM.

Preţurile medii ponderate pentru cantităţile livrate în acest interval au cunoscut o scădere accentuată, de la peste 105lei/Mwh la începutul anului, la 65-68lei/Mwh la nivelul lunii septembrie.

„Evident, se poate argumenta cu efectele pandemiei şi reducerea preţurilor la nivel mondial, dar urmărind evoluţia la nivelul întregului an, motivele sunt cu totul altele. Pe plan internaţional, intervalul cu preţurile cele mai scăzute a fost cel al verii, până spre începutul lunii august, iar începând cu luna septembrie acestea s-au majorat cu peste 50%. În acelaşi timp, preţurile pe piaţa locală au început să scadă pe perioada de vară, scădere ce însă a continuat şi în luna septembrie, contrar celor internaţionale. Totodată, diferenţele (spread-ul ) dintre preţurile bursei central-europene CEGH şi cele înregistrate pe BRM au început să scadă, iar începând cu luna septembrie chiar s-au inversat: gazul natural cumpărat pe piaţa locală este mai ieftin decat cel central-european”, mai arată BRM.

Explicaţia este extrem de simplă, potrivit bursei de mărfuri: efectele nefaste ale OUG 114, amplificate de modul rigid şi excesiv al ANRE de aplicare, au condus la creşteri ale preţurilor pieţei locale cu peste 50% faţă de cele europene, iar contractele pe termen lung încheiate în acea perioadă au necesitat timp pentru a-şi consuma influenţele. Pe toată durata de existenţă a ordonanţei, efortul preţurilor mari, deformate, a fost suportat de consumatorii finali din domeniul industrial.

„Dacă se urmăreşte însă evoluţia preţurilor pieţei spot, se observă că în perioada februarie-iunie între preţurile medii ponderate ale contractelor la termen şi cele ale pieţei spot există un spread de 50-100%. Piaţa spot, cea care dă masură valorii reale de moment, aflată la jumătate faţă de cea la termen, a constituit o anomalie ce trebuia să dea de gândit autorităţilor. Mai mult, preţul de 68lei/Mwh, calculat de ANRE ca asigurând o protecţie pentru consumatorii finali, în principal cei casnici, s-a dovedit a fi mult mai mare faţă de preţul pieţei pentru o bună perioadă de timp. Aşa zisa protecţie a consumatorilor finali casnici s-a transformat practic într-o obligaţie a acestora de a cumpăra gaze naturale la preţuri mai mari decât cele ale pieţei reale! În condiţiile în care ambele categorii de consumatori au fost practic defavorizate, este interesant de aflat cine a avut de câştigat în accepţiunea autorităţilor”, mai arată BRM.

O altă caracteristică resimţită pe toată durata anului a fost creşterea importurilor, determinată de preţurile pieţei europene mult mai mici decat cele locale. Influenţa acestor importuri pe piaţă a fost însă una pozitivă, reuşind să tempereze creşteri explozive pe o piaţă total bulversată, preţuri ce au depăşit uneori 120-125 lei/Mwh. Astăzi, prin reducerea preţurilor, acest trend este inversat şi au apărut primele cantităţi exportate, este drept, reduse.

„Ca şi concluzie, această creştere a volumelor tranzacţionate pe bursă, simultan cu reducerea semnificativă a preţurilor şi aducerea acestora sub sau cel mult la nivelul celorlalte pieţe europene, ne îndreptăţesc să fim optimişti într-o evoluţie normală şi corectă a pieţei de gaze naturale. Condiţia de bază este ca autorităţile să-şi limiteze intervenţiile asupra pieţelor şi să le lase să evolueze liber, în condiţii de concurenţă şi transparenţă. Este evident că nimeni nu va răspunde de consecinţele unor astfel de intervenţii, dar măcar nefericita experienţă trebuie înţeleasă şi nerepetată. De asemenea, previziuni apocaliptice privind explozii de preţuri pe pieţe lăsate libere, nereglementate, previziuni contrazise categoric de evoluţiile prezente şi de cele ale perioadei 2017-2018, trebuie evitate”, potrivit BRM.

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”