Economiştii apreciază că proiectul de buget pentru 2017 este extrem de ambiţios şi de optimist într-un context european delicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Executivul estimează un avans de 13,9% al veniturilor bugetare, până la 254,7 miliarde de lei

Proeictul de buget pentru 2017, construit pe baza unei creşteri economice de 5,2%, a unui curs de schimb de 4,46 lei/euro şi a unui avans consistent al veniturilor bugetare, este extrem de ambiţios şi de optimist, în condiţiile în care Guvernul va trebui să fie mult mai eficient în atragerea fondurilor europene şi în implementarea proiectelor, consideră economiştii consultaţi de News.ro.

Guvernul condus de Sorin Grindeanu a prezentat luni un proiect de buget pentru acest an bazat pe o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,2% faţă de 2015, până la 815,195 miliarde de lei (181,1 miliarde de euro). În plus, Executivul estimează un avans de 13,9% al veniturilor bugetare, până la 254,7 miliarde de lei (56,6 miliarde de euro). Guvernul prevede un deficit estimat de 2,96% din PIB pe cash şi de 2,99% în sistem european.

Acest buget este unul foarte ambiţios, în acord cu programul de guvernare anunţat, consideră secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. „În actualul context european şi mondial, după un an în care economia a crescut cu circa 4,6%, nu ştiu dacă vom putea depăşi performanţa anului trecut. Dacă ne-am apuca de muncă foarte serios, ar exista şanse, mai ales pe zona de fonduri europene“, a declarat Pârvan, potrivit News.ro.

Un capitol-cheie în obţinerea acestei performanţe îl reprezintă atragerea de fonduri europene, la care actualul Guvern va trebui să fie mult mai eficient decât cel anterior, atrag atenţia economiştii. 

Creşterile semnificative anunţate la bugetele unor ministere se bazează masiv pe acest instrument la care România a avut mari restanţe în ultimii ani. 

Dacă Executivul va reuşi să atragă aceste fonduri, consideră Pârvan, lucrările din infrastructură vor atrage după ele şi alte investiţii, o reacţie în lanţ care va multiplica efectele pozitive pentru dezvoltarea economiei. „Nu banii sunt problema, ci modul în care sunt implementate proiectele. De asemenea, este de văzut cine va implementa aceste proiecte“, a declarat Pârvan.

Economistul Dragoş Cabat crede că Guvernul va respecta ţinta de deficit de maximum 3% din PIB prin posibile tăieri masive ale bugetelor de investiţii şi prin rectificări negative, dar avertizează că anul 2017 nu este unul potrivit pentru estimări prea optimiste pentru că există prea multe semne de întrebare. „Acest an se anunţă unul cu multe semne de întrebare, cu un mediu economic şi politic instabil. Vor fi alegeri în Italia şi Germania, plus că va trebui să vedem care va fi efectul alegerii lui Donald Trump în SUA. Nu e un an în care să te avânţi cu promisiuni prea optimiste“, a declarat Cabat.

Analiştii economici şi politici au avertizat în mai multe rânduri asupra pericolului reprezentat de un curent politic naţionalist, cu accente izolaţioniste, care ar putea prinde contur în Europa anului 2017. Potrivit acestora, dacă în ţări cheie precum Franţa şi Italia ar veni la putere partide cu o retorică anti-europeană, modul în care este construită Uniunea Europeană (UE) ar putea avea serios de suferit. În acest context, creşterea masivă a aportului pe care industria românească îl are la PIB, în proiectul de buget, nu ar fi una tocmai realistă.

„Vedem aproape o dublare a aportului industriei într-un context în care prinde avânt un curent izolaţionist. Putem discuta dacă va exista un nivel mult mai ridicat al comenzilor primite de către fabricile româneşti“, a declarat Pârvan, potrivit News.ro.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare