Economia românească întrece aşteptările Comisiei Europene. Care sunt estimările pentru prognoza de primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Economia României a făcut faţă crizei Covid mai bine decât era aşteptat, astfel că oficialii de la Bruxelles şi-ar putea îmbunătăţi estimările privind evoluţia din acest an, în prognoza de primăvară a Comisiei Europene, a declarat, marţi, comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni.

Acesta a explicat, în cadrul unei conferinţe pe tema proiectului revizuit al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), că în prognoza de iarnă, Comisia Europeană a estimat o scădere a PIB-ului de 5%, faţă de 6,3% la nivelul UE. Însă datele aferente ultimului trimestru al anului 2020 au arătat un parcurs mai bun decât era de aşteptat, iar PIB-ul a scăzut cu 3,9% anul trecut, transmite Agerpres.

"Astfel, am putea foarte bine să ne uităm să revizuim în creştere aceste cifre când vom prezenta prognoza noastră de primăvară, în luna mai, în cazul în care vom avea un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă agreat la modul general cu Comisia Europeană şi transmis în mod formal, înainte de data-limită pentru aceste previziuni, care este sfârşitul lunii aprilie", a precizat Gentiloni.

El a subliniat că acesta este şi termenul-limită general pentru ca statele să trimită Comisiei Europene planurile lor pentru Fondul de Redresare şi Rezilienţă.

"Totuşi, persistă îngrijorarea noastră pe marginea sustenabilităţii finanţelor publice. Anul trecut, deficitul a ajuns la aproape 10% din PIB, ca urmare a unui trend preexistent şi ca urmare, bineînţeles, a crizei Covid-19. Pe măsură ce economia îşi revine, aducerea deficitului pe o pantă descendentă poate fi esenţială pentru soliditatea creşterii economice a României", consideră comisarul.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană încurajează Guvernul României să continue să aibă ambiţii mari.

"În concluzie, România a parcurs un drum lung de când s-a alăturat UE, în 2007, în ciuda crizei financiare globale şi a crizei Covid-19. Două crize în 13 ani. PIB-ul ţării este cu 50% mai mare decât înainte de aderare, şomajul s-a redus, iar numărul oamenilor care riscă să ajungă în sărăcie şi excluziune socială a scăzut de la jumătate din populaţie, la o treime. Ultima decadă a fost caracterizată de o convergenţă constantă la restul Uniunii Europene", a apreciat Gentiloni.

El a arătat că Fondul de Redresare şi Rezilienţă poate fi elementul care va defini următoarea decadă.

"Dacă avem grijă că banii din FRR vor fi folosiţi cum trebuie, sunt încrezător că vom avea un viitor foarte senin înainte", a conchis oficialul de la Bruxelles. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie