Dragnea: Contrar celor spuse de cei cu funcţii foarte înalte, PSD nu vrea să preia controlul asupra BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD nu vrea să preia controlul asupra Băncii Naţionale, contrar celor spuse în spaţiul public de „unii cu funcţii foarte înalte”, a declarat joi liderul PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, referindu-se la preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat anterior că „BNR nu poate să fie acaparat politic de PSD şi că trebuie să rămână independent, pentru a putea pune în practică o politică independentă în interesul României”.

 „I-am spus domnului guvernator că, contrar celor spuse în spaţiul public de cei cu funcţii foarte înalte, nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale, ba dimpotrivă. Domnul guvernator are, aşa cum a avut întotdeauna din partea mea, sprijin total. Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii macroeconomice şi monetare şi conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi cu foarte multă expertiză”, declarat Liviu Dragnea.

De asemenea, referindu-se şi la intenţia de mediere anunţată de preşedintele Iohannis, el a mai spus că nu este necesară o mediere.

Dragnea a precizat că îşi menţine declaraţiile conform cărora funcţionari din BNR îşi coordonează declaraţiile cu cele ale opoziţiei, menţionând că niciodată nu a spus că ar fi vorba despre guvernatorul Mugur Isărescu.

El a anunţat şi că a avut loc o întâlnire foarte bună şi că va fi făcută publică corespondenţa cu BNR.

El a anunţat şi că s-a convenit să existe o colaborare bazată pe întâlniri constante. Conform liderului PSD, Guvernul şi-a arătat disponibilitatea ca înainte de orice măsuri pe care urmează să le ia să aibă o întâlnire cu BNR şi să existe „o informare mult mai plină de substanţă”, BNR arătând „deschiderea totală” pentru o colaborare cu Guvernul.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, săptămâna trecută, că rolul Băncii Naţionale a României este unul foarte clar determinat şi calitatea principală a Băncii Naţionale a României este independenţa ei faţă de voinţa politică, faţă de Guvern şi faţă de alte autorităţi ale statului.

„Este foarte evident că PSD pune sub semnul întrebării şi chestionează această independenţă. Acest lucru s-a putut vedea din declaraţiile unor personaje din conducerea PSD şi mă îngrijorează. BNR nu poate să fie acaparat politic de PSD. BNR trebuie să rămână independent, pentru a putea pune în practică o politică independentă în interesul României”, a susţinut şeful statului, în declaraţia care s-a finalizat cu solicitarea de a demisie adresată premierului Viorica Dăncilă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete