Două companii vest-europene din industria auto se pregătesc să investească 75-80 de milioane de euro în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două companii vest-europene din industria auto sunt interesate să intre pe piaţa românească, valoarea estimată a investiţiilor ridicându-se la aproximativ 75-80 de milioane de euro, a declarat Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

„Valoarea celor două posibile investiţii nu este spectaculoasă, se ridică la aproximativ 75-80 de milioane (euro - n.r.), dar vor avea piaţă. Ei caută asocieri cu producători naţionali care n-au tehnică, locurile de muncă se ridică la aproximativ 170. Nu trebuie să întoarcem spatele la aşa ceva. Acestea sunt flori rare care apar în ultimul timp în industria auto din România“, a declarat Stroe, la o conferinţă despre piaţa auto.

Cele două companii sunt vest-europene, a precizat Stroe, fără să ofere detalii.

Cifra de afaceri a sectorului auto a crescut cu circa 20% anul trecut, la 15,9 miliarde euro, producătorii Dacia şi Ford generând împreună un rulaj de 5,2 miliarde euro iar diferenţa fiind acoperită de furnizorii de componente. În această industrie activează mai mult de 600 de companii, cu un număr total de peste 200.000 de angajaţi. Dintre primii 20 de furnizori auto la nivel mondial, 13 produc componente auto în România, conform datelor ACAROM.


Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/pia-a-auto" target="_blank">View the story "Piaţa auto" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul