DOCUMENT Planurile Finanţelor privind impozitul pe venit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul concept de administrare a impozitului pe venit, prin globalizare, este în analiza unui grup de experţi, transmite Ministerul Finanţelor, care informează că încă de la începutul anului Guvernul lucrează la realizarea Codului Economic, care include Codul Fiscal, iar impozitul pe venit este un capitol din Codul Fiscal. Vă prezentăm principalele prevederi.

„Unul dintre grupurile de lucru organizate de Ministerul Finanţelor Publice analizează conceptul referitor la administrarea impozitului pe venit, prin globalizare anuală pentru fiecare gospodărie din România. Conceptul este evaluat de către o paletă largă de specialişti, atât din partea MFP, cât şi din partea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, a Camerei Consultanţilor Fiscali, a Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi şi a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României”, susţin Finanţele.

Potrivit ministerului, după finalizarea analizelor şi a simulărilor necesare, proiectul Codului Economic, în care vor fi integrate toate propunerile avizate, va fi supus dezbaterii publice şi înaintat Parlamentului României.

Principalele prevederi                                                   

Cum este definită Gospodaria în document:

1. gospodărie – grup alcătuit din una sau mai multe persoane fizice înrudite sau neînrudite, care au un patrimoniu comun pe care îl administrează împreună din punct de vedere economic şi financiar şi locuiesc/nu locuiesc efectiv la acelaşi număr cadastral.

2. patrimoniu - totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor cu valoare economică, precum şi a bunurilor mobile şi imobile la care se referă aceste drepturi, care aparţin uneia sau mai multor persoane fizice.

Implementarea şi administrarea  gospodăriei 

(1)  Gospodăria se constituie prin decizie emisă de organul fiscal competent în baza cererii depuse de către membri săi. Decizia de aprobare/respingere privind implementarea gospodăriei se emite în termen de 60 de zile de la data primirii cererii. Cererea va cuprinde cel puţin numele şi prenumele, CNP-ul  fiecăruia dintre membri, semnătura acestora, precum şi membrul desemnat ca reprezentant al gospodăriei.

(2) Organul fiscal competent va fi notificat de către reprezentantul gospodăriei pentru orice modificare survenită în componenţa gospodăriei în termen de 30 de zile de la producerea acesteia. Organul fiscal competent  va emite în termen de 60 de zile de la primirea notificării decizia de modificare a componenţei gospodăriei.

(3)  Evidenţa gospodăriilor implementate se organizează prin ordin al preşedintelui A.N.A.F

Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:

a) venituri din activităţi independente, definite conform art. 67;

b) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76;

c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83;

d) venituri din investiţii, definite conform art. 91;             

e) venituri din pensii, definite conform art. 99;

f) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103;

g) venituri din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 108;

h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, definite conform art. 111;

i) venituri din alte surse, definite conform art. 114 şi 117.

Venitul net anual din activităţi independente se determină prin deducerea din venitul brut anual a cotei forfetare de cheltuieli de 40% aplicată asupra venitului brut şi a valorii anuale a cheltuielilor de personal plătite în anul fiscal respectiv. 

Venitul brut cuprinde, printre altele, sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii, veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă sau veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

Următoarele venituri mai mari decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro se impozitează cu o cotă de 3%: 

(a) veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni, în condiţiile titlurilor I şi VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;

(b) veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea, de către moştenitorii titlurilor de conversie sau acţiunilor dobândite înainte de prima tranzacţionare;

c) veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite potrivit legii, titularii iniţiali aflaţi în evidenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moştenitorii acestora.

Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri din salarii –

 (1) Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia să completeze şi să depună Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,  şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit,  potrivit Titlului V.

(2) Plătitorul de venituri este obligat să transmită/elibereze  fiecărui beneficiar de venit un document care să cuprindă cel puţin informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul net realizat în cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul anterior.

Documentul de lucru care stă la baza analizei de specialitate din grupul de lucru:

Impozitul pe venit global-19-aprilie-2017 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO