DOCUMENT Cum îţi ia Fiscul, „din greşeală“, banii în avans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANAF a pornit tăvălugul, trimiţând, aşa cum a promis încă de anul trecut, mii de decizii de impunere contribuabililor consideraţi rău-platnici. Unele dintre notificări sunt trimise însă „din greşeală” şi rectificate prin alte notificări, trimise tot prin Poştă, în mai puţin de două săptămâni.

Apropierea termenului de prescripţie a datoriilor contribuabililor pentru anul 2014 i-a determinat pe inspectorii Fiscului să trimită milioane de decizii de impunere, unele dintre ele fiind trimise chiar şi de două ori, în decurs de mai puţin de două săptămâni, aceluiaşi contribuabil.

Dincolo de repetitivitatea deciziilor de impunere, pe care am putea-o considera fără sens având în vedere că este vorba despre aceeaşi persoană, trebuie spus că, uneori, acestea sunt şi contradictorii, dovedind că Fiscul nu şi-a făcut cum trebuie calculelele.

Spre exemplu, un contribuabil primeşte la data de 1 martie 2019 o decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2014, prin care i se aduce la cunoştinţă că are de plătit suma de 1.608 lei drept diferenţe din contribuţii rezultate din regularizarea anuală.

În decizia de impunere înregistrată cu un număr mai mare de 10,69 milioane (ceea ce ar însemna că de la începutul anului au fost trimise tot pe-atâtea documente), contribuabilului i se aduce la cunoştinţă că „sumele de plată stabilite prin prezenta decizie se plătesc până la data de 30 iunie 2019”  şi că „pentru plata cu anticipaţie a sumelor se acordă o bonificaţie de 10% din aceste sume, dacă sunt plătite integral până la data de 31 martie 2019, inclusiv”.

Până aici, nimic în neregulă. Numai că, 12 zile mai târziu, la data de 13 martie 2019, acelaşi contribuabil primeşte o a doua decizie de impunere, tot pentru contribuţiile la sănătate pe anul 2014, în care i se spune că „diferenţa de contribuţii stabilită/constatată (...) în sumă de 1.608 lei se compensează şi/sau se restituie, după caz, potrivit prevederilor legale în vigoare”.

Trebuie precizat că „scăderea” nu a fost operată ca urmare a plăţii sumei prezentare în prima decizie de impunere, ci, pur şi simplu, pentru că Fiscul şi-ar fi dat seama de eroare.

În plus, cea de-a doua decizie de impunere are un număr de înregistrare cu 250.000 mai mare decât primul, ceea ce ne face să credem că, în cele 3 luni care au trecut de la începutul anului, Fiscul a trimis aproape 11 milioane de decizii contribuabililor.

Notă: Din documentele publicate mai sus au fost şterse toate datele de identificare, lăsând doar parţial numărul de înregistrare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă