DOCUMENT Comisia Europeană critică dur proiectul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, propus de Guvernul de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană cere Guvernului de la Bucureşti să revizuiască proiectul în baza căruia vom primi fondurile europene pentru agricultură. 97% din ferme sunt excluse „în mod efectiv“ de la posibilitatea de a accesa fonduri, acuză autorităţile de la Bruxelles.

Guvernul a transmis Comisiei Europene forma finală a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, dar este încă departe de a bifa un eventual succes în acest sens.

Dimpotrivă, Comisia a remis zilele acestea un document – obţinut de „Adevărul“ – prin care cere României revizuirea şi completarea proiectului PNDR.

Reamintim că prin PNDR sunt alocate României 8,015 miliarde de euro, iar autorităţile din ţara noastră trebuie să facă dovada că vor direcţiona în modul cel mai just aceşti bani, astfel încât agricultorilor să le fie de un real folos.

Ei bine, tocmai această dovadă pare să lipsească din proiectul trimis la Bruxelles, iar replica din partea Comisiei Europene nu a întârziat.

Prea puţini beneficiari

O pondere semnificativă a resurselor se concentrează asupra dezvoltării funcţiei productive a agriculturii - aproximativ 30% din fondurile FEADR sunt alocate Priorităţilor 2 şi 3 şi vizează ferme cu o producţie standard egală cu 8.000 de euro sau mai mare, considerate a fi exploataţii agricole care au suficient potenţial economic.
Deşi strategia indică drept prioritare fermele mici şi mijlocii şi fermele de familie, în practică acest criteriu conduce la o concentrare foarte mare a fondurilor asupra unui umăr limitat de exploataţii, excluzând în mod efectiv 97% dintre exploataţiile agricole din România de la posibilitatea de a beneficia de măsurile PNDR care vizează promovarea competitivităţii
“, se arată în documentul transmis de la Bruxelles.

România este invitată să explice modul în care strategia extrem de focalizată pe care o propune va aborda provocările legate de dezvoltare cu care se confruntă sectorul agricol.

Birocraţie excesivă

Referitor la obstacolele de natură administrativă, Comisia semnalează riscul „prezentării într-o lumină favorabilă“ prin „adăugarea unor restricţii sau sarcini administrative suplimentare excesive la nivel naţional“.

Altfel spus, în timp ce finanţatorii europeni se străduiesc să simplifice procedurile birocratice, autorităţile române dau semne că se străduiesc – din exces de zel – să le complice.

De aceea, „autorităţile române trebuie să examineze cu atenţie posibilităţile de simplificare care ar putea fi avute în vedere şi să demonstreze mai clar măsurile concrete pe care se angajează să le aplice“.

În cadrul PNDR se menţionează în mod frecvent că detaliile suplimentare vor fi stabilite prin cadrul naţional de implementare“, arată Comisia Europeană.

Unde-i inovarea?

O altă observaţie a Comisiei: ţintele sunt în general stabilite „la un nivel scăzut“, iar anumite repere de performanţă „nu sunt suficient de ambiţioase“.

Sunt necesare îmbunătăţiri în ceea ce priveşte inovarea; cu toate acestea, în practică, se alocă o parte extrem de redusă (1,56%) din bugetul PNDR pentru acţiuni care contribuie în mod direct la realizarea acestui obiectiv“, observă finanţatorii europeni.

În fine, „structura versiunii oficiale a PNDR trebuie revizuită, deoarece trebuie eficientizate câteva acţiuni, şi, la anumite măsuri, textul nu este în secţiunea corectă (trebuie verificate în special măsurile pe suprafaţă)".

Autorităţile române sunt invitate şi "să reanalizeze textul pentru a clarifica şi acoperi anumite erori şi inconsecvenţe tehnice minore“, a mai transmis Comisia Europeană.

Răspunsul oficial al Comisiei Europene privind proiectul PNDR 2014-2020

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume