Directorii Orange se fac profesori la ASE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorii de la Orange vor merge la Academia de Studii Economice pentru a le preda studenţilor noţiuni practice, în cadrul unui parteneriat încheiat între companie şi ASE, a declarat, miercuri, Ioana Marcu, director de resurse umane al operatorului de telefonie mobilă.

"În afara parteneriatului vechi cu Politehnica, vom avea un parteneriat cu ASE pentru facultăţile de Finanţe, Marketing şi Cibernetică pentru a completa educaţia teoretică cu cea practică. Manageri din Orange vor prezenta noţiuni practice despre marketing, controlul costurilor sau contabilitate pe baza practicilor din companie. Scopul nostru este de a pregăti studenţii să facă faţă la angajare. Aceştia învaţă prea multă teorie, fără să ştie mai nimic despre situaţiile reale dintr-o companie", a afirmat Marcu la conferinţa "Profilul HR-ului în 2012", organizată de Ziarul Financiar.

Parteneriatul va fi lansat în toamnă, odată cu începerea anului universitar 2012-2013.

"Deja am cerut curiculele de învăţământ pentru a veni cu noţiuni practice la cele teoretice care vor fi predate studenţilor. De asemenea, vom amenaja un colţ în ASE unde studenţii vor putea vedea cursurile noastre online", a adăugat Marcu.

Ea a arătat că în acelaşi timp compania derulează un program de intership în cadrul căruia în acest an circa 300 de tineri vor putea face stagii de practică în cadrul companiei, cu durată de la trei săptămâni la trei luni.
Ea apreciază că piaţa resurselor umane este în continuă schimbare şi că viitorii angajaţi sunt total diferiţi faţă de cei actuali.

"Noii angajaţi îşi doresc o carieră, timp liber, bani, călătorii, un job interesant", a spus Marcu.

Directorul Orange a adăugat că reducerea costurilor nu trebuie să mai aibă la bază scăderea numărului de angajaţi.

"Nu putem continua să tăiem 2-3 oameni de ici-colo şi după un timp să ai nevoie de zece oameni pentru proiecte care aduc bani. Trebuie să mutăm resursele în zona în care ne trebuie, organizaţional vorbind nu mai suntem în postura de a tăia posturi", a adăugat Marcu.

Orange România este cel mai mare operator local de telefonie mobilă, cu peste zece milioane de clienţi. Compania are 2.700 de angajaţi.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”