Din 27 ianuarie, băncile nu mai pot percepe anumite comisioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisioanele percepute pentru deschiderea şi închiderea unui cont bancar de plăţi cu servicii de bază, pentru retrageri de bani sau pentru interogarea soldului vor fi eliminate din data de 27 ianuarie 2018. Prin Legea 258/2017, publicată deja în Monitorul Oficial, băncile sunt obligate să acorde anumite gratuităţi şi românilor cu venituri mici.

Astfel,  din data de 27 ianuarie 2018, băncile nu vor mai putea percepe comisioane pentru conturile de plăţi cu servicii de bază, atunci când este vorba de persoanele fizice cu venituri lunare peste 60% din câştigul salarial mediu brut (momentan, 60% ar fi aproximativ 2.497 de lei). 

Concret, instituţiile de credit vor fi nevoite să ofere gratuit următoarele servicii: operaţiunile necesare pentru deschiderea şi închiderea unui cont de plăţi; retragerile de numerar pe teritoriul Uniunii Europene (UE) dintr-un cont de plăţi, la ghişeu sau la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al băncii.

În ceea ce priveşte persoanele fizice cu venituri lunare aflate sub 60% din câştigul salarial mediu brut sau care în ultimele şase luni au avut venituri cumulate până sub 60% din salariul mediu brut, acestea vor beneficia şi de alte gratuităţi. Lista include serviciile de administrare de cont şi serviciile ce permit depunerile de bani în cont. Însă retragerile de bani la ghişee sau bancomate vor fi gratuite doar în România, nu şi în alte ţări UE. Totodată, în cazul cetăţenilor cu venituri mici vor fi gratuite primele 10 operaţiuni lunare de plată pe teritoriul UE (debitările directe, plăţile cu cardul şi transferurile de credit).

Băncile care încalcă aceste reguli vor fi amendate cu sume cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei şi vor fi obligate să restituie banii încasaţi ilegal, altfel vor risca amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei. 

De constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se vor ocupa reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor, fie la sesizarea consumatorilor sau a asociaţiilor de consumatori, fie din oficiu.

În primăvara anului trecut, pe rolul instanţelor de judecată erau înregistrate peste 13.000 de procese privind clauze abuzive, inclusiv cele legate de comisioane de risc sau de acordare a creditului ori de administrare sau de întocmire a dosarului. 

Printre băncile incriminate se aflau Alpha Bank, Piraeus Bank, BRD, Banca Românească, BCR, Raiffeisen Bank, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Bancpost, Banca Transilvania, OTP Bank, Volksbank.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare