Dezvoltatorii imobiliari cred că extinderea programului „Prima Casă“ nu va determina o explozie a vânzărilor, dar va ajuta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băncile au lansat programe standard de creditare care concurează programul „Prima Casă“, devenind mult mai avantajoase pentru cei care îşi permit plata unui avans mai mare la început FOTO Adevărul

Extinderea programului „Prima Casă“ şi pentru clienţii care au o locuinţă, dar vor să cumpere una mai mare, va ajuta piaţa rezidenţială, însă nu va duce la o explozie a vânzărilor, această categorie de clienţi având oricum la dispoziţie creditele ipotecare în lei, cred consultanţii şi dezvoltatorii.

„Este de urmărit cum va putea fi pusă în practică această liberalizare fără a îngreuna sistemul - din declaraţiile ministrului Finanţelor, măsura se aplică numai pentru cei care fac un upgrade al locuinţei curente (de la garsonieră, la două camere). Înainte de a o implementa, autorităţile ar trebui să ia în calcul cât mai serios capacitatea sistemului de a urmări un astfel de proces fără a pune obstacole în faţa demersurilor cumpărătorilor. În al doilea rând, se poate crea un precedent - poate sunt clienţi care au achiziţionat un apartament de două camere la periferie printr-un credit Prima Casă, iar acum, şi-ar dori să schimbe locuinţa cu o unitate similară, dar într-o zonă mai bună a oraşului. Pentru această categorie, de ce nu s-ar putea face această modificare?“, a declarat Alina Necula, directorul de marketing şi vânzări al dezvoltatorului rezidenţial Adama Group, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte implicaţiile pe care o astfel de măsură le-ar avea asupra pieţei, ea spune că vor exista clienţi pe acest segment, dar, dată fiind tendinţa generală de creştere a numărului de tranzacţii, nu crede că această categorie va ocupa o pondere extrem de ridicată per total.

În plus, ea precizează că băncile au lansat programe standard de creditare care concurează programul „Prima Casă“, devenind mult mai avantajoase pentru cei care îşi permit plata unui avans mai mare la început.

„Astfel, chiar şi în ultimul an, programul guvernamental s-a adresat exclusiv celor care sub nicio formă nu şi-au permis un avans mai mare de 5% şi un astfel de target va avea şi această măsură. Altfel, clienţii se orientează spre creditarea standard. Este un lucru lăudabil faptul că Guvernul ia în calcul măsuri pentru a susţine populaţia să achiziţioneze o locuinţă şi acest avantaj suplimentar nu are de ce să dăuneze pieţei. Totuşi, în acest sens, ar putea să îşi îndrepte atenţia spre un alt aspect care ar susţine în mod clar dezvoltările imobiliare - extinderea plafonului de TVA 5% peste limita de 385.000 de lei de acum, de exemplu“, a adăugat Necula.

Vâlcov vrea să extindă programul Prima Casă şi pentru cei care au locuinţe

Darius Vâlcov, ministrul Finanaţelor, a anunţat miercuri că Guvernul va discuta la sfârşitul lunii februarie un proiect de act normativ pentru modificarea programului „Prima Casă“, care să permită, printre altele, proprietarilor de locuinţe să poată cumpăra, în acest program, locuinţe mai mari, dacă vând proprietatea pe care o deţin în prezent.

Vâlcov a dat ca exemplu de modificare includerea în program a persoanelor care au o locuinţă, dar doresc să cumpere una mai mare, precizând că proprietarii de imobile vor putea lua parte la program în condiţiile în care vând imobilul deţinut.

„Orice lege, orice facilitate care vine în ajutorul pieţei rezidenţiale sunt binevenite. Prima Casă oricum are un plafon limitat, care a avut ca efect dezvoltarea de proiecte de calitate inferioară, şi nu doar din punct de vedere al finisajelor, ci şi din cel al structurii. Nu poţi să construieşti cu 300 de euro metrul pătrat şi să vinzi cu 600 de euro metrul pătrat, e clar că ceva nu e în regulă acolo. Dacă va fi extins, clienţii vor avea acces şi la apartamente mai scumpe şi mai mari, în zone mai bune, nu doar în Popeşti Leordeni sau alte zone limitrofe oraşului“, a declarat Andreea Comşa, managing director Premier Estate Management, potrivit Mediafax.

În opinia sa, clienţii vor putea accesa un credit mai mare şi astel, vor viza locuinţe de calitate superioară, ceea ce va duce la creşterea calităţii dezvoltărilor.

„Deja se vede faptul că dezvoltatorii au început să construiască în locaţii mai bune, dar încă sunt presaţi de TVA de 5%. Dacă plafonul pentru TVA de 5% s-ar extinde la 100.000 de euro (380.000 lei, în prezent, n.r.), ar fi mai multe dezvoltări de locuinţe, cu efecte în economie, deoarece consumul va creşte“, a arătat Comşa.

Plafonul de garanţii de stat pentru programul „Prima Casă“ a fost fixat de Guvern la 2,5 miliarde lei pentru acest an, concomitent cu realocarea diferenţei rămase neutilizate de anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!