Dezvoltatorii critică programul Noua Casă: Nu mai este atractiv şi nu ar putea aduce beneficii reale în piaţa imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorarea avansului pentru locuinţele noi, de la 5% la 15%, odată cu introducerea programului Noua Casă, va avea mai multe dezavantaje, sunt de părere reprezentanţii Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis (ADIRU).

În primul rând,  îl va face mai puţin atractiv pentru cumpărători, mai ales în contextul actual, şi mai greu de accesat de către tineri.

„Acest program a fost accesat de către tineri sau tinerele familii, aflate la început de drum, care puteau să-şi cumpere o locuinţă nouă cu un avans scăzut de 5%, acest avans fiind unul dintre avantajele fundamentale ale programului guvernamental”, explică cei de la ADIRU într-un comunicat de presă.

„Un avans de 15% pentru locuinţele noi şi asimilate, peste gradul stabilit, va conduce la un număr foarte limitat de persoane interesate sau, mai bine zis, de persoane care pot accesa acest program şi, mai mult decât atât, el nu mai este atractiv pentru cumpărători fiind similar unui credit ipotecar standard, care are condiţii mai avantajoase cu privire la termenul de acordare şi lipsa restricţiilor impuse de programul «Noua Casă»”, adaugă reprezentanţii asociaţiei dezvoltatorilor. Este vorba aici despre interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de câţiva ani, posibilitatea dării în plată sau de faptul că nu mai poţi deţine o altă proprietate cu o suprafaţă mai mare de 50 de mp.

„O majorare a plafonului la «Noua Casă»  până la suma de 140.000 de euro, dacă nu există şi un TVA redus de 5% şi dacă se menţine avansul de 15%, nu ar putea aduce beneficii reale în piaţa imobiliară deoarece prin majorarea avansului creditul ipotecar devine prima opţiune”, au ţinut să sublinieze cei de la ADIRU.

În plus, dacă interesul cumpărătorilor va migra spre locuinţele vechi, pe care le poţi achiziţiona în continuare cu avans de 5%, nici aceştia, nici statul şi nici sectorul construcţiilor nu se vor bucura de avantaje.

ADIRU vine şi cu propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale:
– majorarea plafonului de la valoarea de 70.000 de euro la suma de 450.000 de lei (echivalentul a circa 93.000 de euro), exclusiv TVA, cât este şi plafonul de TVA redus de 5% pentru ca legislaţia social-locativă să fie armonizată şi aplicabilă într-un mod facil

– sau dacă se doreşte majorarea plafonului de la Noua Casă până la 140.000 de euro, atunci să fie avută în vedere şi majorarea plafonului redus de TVA de 5% pentru achiziţia de locuinţe noi tot până la această sumă, dar cu menţinerea avansului existent de 5% pentru locuinţele noi.

Principalele modificări aduse de Noua Casă

Programul Noua Casă ar putea să devină funcţional din 15 august, potrivit unui anunţ făcut recent de preşedintele FNGCIMM. Prin intermediul său poţi să accesezi diverse tipuri de credite, în funcţie de locuinţa pe care vrei să o cumperi:

  • credit pentru achiziţia unei locuinţe noi de maximum 140.000 de euro, echivalent în lei compus din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de cel mult 119.000 de euro, echivalent în lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea este garantată de stat în procent de maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate, şi acoperă maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare.
  • creditul acordat pentru celelalte tipuri de locuinţe de cel mult 70.000 de euro, echivalent în lei compus din finanţarea acordată de bancă, în valoare de maximum 66.500 de euro, echivalent în lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea este garantată de stat în procent de maximum 50% din valoarea creditului, şi acoperă cel mult 95% din preţul de achiziţie.

Avansul va fi diferenţiat, în funcţie de tipul de locuinţă pentru care optează cumpărătorul, astfel:

  • minimum 15% din preţul de achiziţie pentru locuinţele noi/consolidate
  • minimum 5% din preţul de achiziţie pentru celelalte categorii de locuinţe.
Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!