Despre plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cunoscut profesor universitar de matematică s-a retras din toate comisiile de doctorat, fiindcă, după cum mi-a mărturisit, nu mai are nicio garanţie că tezele nu sunt copiate din vreuna din miile de publicaţii de specialitate din lume.

Plagiatul este un furt intelectual. Legea datează, în România, de aproape 150 de ani. Aşadar, cea mai mare parte a secolului XIX nu se pune, cum ar veni. Scriitorii paşoptişti traduceau, prelucrau şi câteodată copiau opere străine fără să indice de obicei sursa. Aşa au procedat Negruzzi, Ghica şi alţii. Bălcescu a reluat pagini întregi dintr-o istorie a Ţării Româneşti scrisă de Florian Aaron, profesorul său de la „Sf. Sava“.

Unele situaţii sunt amuzante. Într-un roman despre „misterele“ Bucureştilor, George Baronzi, un scriitor postpaşoptist, a copiat descrierea Capitalei noastre după descrierea Londrei de către francezul Paul Féval într-un roman asemănător ca factură. Au existat, desigur, şi acuzaţii de plagiat nefondate. Caragiale şi Davila le-au căzut, între alţii, victimă. Mai complicat e cazul lui Coşbuc, când plagiatul era legiferat, învinuit de un profesor de germană conştiincios că a publicat sub nume propriu poezii ale lui Heine şi alţii, pe care le-a tradus fidel. Nu e greu de văzut că profesorul avea dreptate în câteva cazuri. Coşbuc plătea tribut unei, să-i zicem, concepţii folcloriste despre literatură. Se ştie că, în folclor, autorul e anonim.

Odată cu internetul, plagiatul a devenit monedă curentă. Un cunoscut profesor universitar de matematică s-a retras din toate comisiile de doctorat fiindcă, după cum mi-a mărturisit, nu mai are nicio garanţie că tezele nu sunt copiate din vreuna din miile de publicaţii de specialitate din lume. Problema e delicată şi pentru că mulţi doctoranzi nu plagiază, ci compilează. Diferenţa constă între copie şi rescriere în alte cuvinte. Compilaţia nu poate fi depistată prin motoarele de căutare de care dispune internetul.

Există şi plagiatori tradiţionali. Revista „Cultura“ l-a descoperit recent pe unul care l-a furat pe Z. Ornea. Culmea este că plagiatorul mai şi făcea o teorie cum că ideile fiind uneori bun comun, le putem prelua fără indicarea sursei. Dar plagiatul n-are treabă cu ideile, ci cu cuvintele. De aceea compilaţia e greu de probat. A plagia înseamnă în fond a transcrie cuvânt cu cuvânt sau aproape.

Pe ce vor fi contând plagiatorii? Pe faptul că nu vor fi prinşi? Greu de ştiut. Când o studentă îşi plagiază în teză chiar profesoara care corectează teza (s-a întâmplat la examenul de anul III de la Litere în sesiunea din iunie!), nu mai e vorba nici măcar de naivitate. Dar când o studentă publică o carte în care sunt multe pagini copiate după cartea profesorului ei (citiţi „Observatorul cultural“ din săptămânile viitoare!), e vorba pur şi simplu de prostie.

Mai multe pentru tine:
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ana Maria Gavrilă, lidera POT, critică absența lui Călin Georgescu de la sfințirea Catedralei Naționale
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Premierul Bolojan și comisarul european Valdis Dombrovskis, despre deficit și PNRR: „Noiembrie și decembrie vor fi decisive și pentru bugetul pe anul următor”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale