Deficitul comercial a depăşit 21% din Produsul Intern Brut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decalajul dintre exporturi şi importuri a crescut, în 2007, cu peste 44% faţă de anul precedent. Creşterea vertiginoasă a importurilor şi dinamica tot mai timidă a exporturilor României au

Decalajul dintre exporturi şi importuri a crescut, în 2007, cu peste 44% faţă de anul precedent.

Creşterea vertiginoasă a importurilor şi dinamica tot mai timidă a exporturilor României au generat un deficit comercial extern de 21,5 miliarde de euro, reprezentând mai mult de 21% din Produsul Intern Brut (PIB). Scăderea exporturilor de produse petroliere, ca şi diminuarea activităţilor de lohn ar fi, potrivit statisticienilor, principalele cauze ale discrepanţelor tot mai mari care afectează balanţa comercială.

Potrivit datelor comunicate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), exporturile realizate în anul 2007 au însumat 29,3 miliarde de euro, iar importurile - 50,8 miliarde de euro. Comparativ cu anul 2006, exporturile au crescut cu 13,7% la valori exprimate în euro, iar importurile au crescut cu 17,9%. Astfel că, per total, deficitul comercial extern - decalajul dintre exporturi şi importuri - cumulat în 2007 a fost de 21,5 miliarde de euro.

Reamintim că analizele cele mai recente ale instituţiilor financiare internaţionale privind evoluţiile din România atrag atenţia asupra deficitului de cont curent, indicator în care ponderea definitorie este dată de deficitul balanţei comerciale. Pentru reducerea acestor deficite, guvernului de la Bucureşti i s-a recomandat în repetate rânduri mai multă prudenţă în administrarea cheltuielilor, în raport cu veniturile, ca şi o politică fiscală mai restrictivă.


Miracol statistic, în decembrie


Pentru luna decembrie a anului trecut, datele INS arată că exporturile au însumat 2,2 miliarde de euro, iar importurile au fost, practic, de două ori mai mari, însumând 4,3 miliarde de euro. Cu toate acestea, exporturile au crescut cu 15,1% la valori exprimate în euro, iar importurile au avansat cu doar 7,5% faţă de aceeaşi lună din anul trecut.

Ceea ce înseamnă că decembrie 2007 a fost singura lună în care dinamica exporturilor a devansat dinamica importurilor. Deocamdată, specialişii nu-şi pot explica acest fenomen (creşterea exporturilor de două ori mai mare decât a importurilor, când de regulă are loc viceversa), pentru că nu s-a comunicat încă structura pe categorii de produse a comerţului exterior realizat în ultima lună din anul trecut.


Faţă de luna noiembrie, atât exporturile, cât şi importurile din decembrie au înregistrat scăderi. Exporturile s-au diminuat cu 18,4% la valori exprimate în euro, iar importurile - cu 13,2%.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”