Deficitul bugetar din 2014 a fost de 1,85% din PIB, sub ţintă. Guvernul nu a reuşit să cheltuie banii, investiţiile au fost sacrificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2014 a fost încheiat cu un deficit bugetar de 1,85% din Produsul Intern Brut (PIB), sub ţinta planificată de 1,97% din PIB, premierul Victor Ponta arătând că aceasta este o veste mai puţin bună, deoarece Guvernul nu a reuşit să cheltuie banii.

„Deja am primit prima veste bună, ANAF şi ministrul de Finanţe mi-au confirmat că şi în luna ianuarie avem încasări bugetare mai mari decât erau previzionate în plan. Vestea mai puţin bună este că nu am făcut 1,97% din PIB deficit, ci am făcut 1,85%. Deci, suntem, după Germania, cei mai disciplinaţi bugetari, dar banii ăia trebuie să-i cheltuim în continuare“, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

În urmă cu două săptămâni, minitrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat că, potrivit datelor preliminare, bugetul general consolidat a închis anul trecut cu un deficit de 1,98% din PIB, sub ţinta de 2% convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană în luna decembrie.

Ţinta iniţială de deficit bugetar negociată cu instituţiile internaţionale era de 2,2% din PIB, din care 0,2% din PIB reprezentau cheltuieli cu sume alocate co-finanţării proiectelor cu fonduri europene. Întrucât la rectificările din timpul anului Guvernul a decis să taie din sumele alocate co-finanţării, ţinta de deficit a coborât la 2% din PIB.

La finele lunii noiembrie, execuţia bugetară arăta un deficit minim, de 0,04% din PIB, în condiţiile în care reduceri masive au avut loc la cheltuielile de capital, adică investiţiile publice, dar şi la co-finanţări.

La ultima rectificare bugetară de anul trecut, Guvernul a decis să plătească în avans drepturile câştigate în instanţă, şi care urma să fie achitate în 2015, în sumă de 2,3 miliarde lei. Pentru acest an, Executivul a convenit cu FMI şi CE o ţintă de deficit bugetar cash de 1,83% din PIB.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul