Declaraţiile şefului CFR SA l-au costat funcţia. În locul lui vine fostul şef

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţiile făcute luni de şeful CFR SA, Constantin Axinia, care a afirmat că nu a primit niciun ordin de restructurare a companiei şi chiar că organigrama a fost aprobată încă de la primul său mandat de ministru de către Răzvan Cuc, par să-l fi costat funcţia.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că luni, 14 octombrie 2019, membrii Consiliului de Administraţie l-au numit pe domnul Marius CHIPER, director general interimar.

Marius Chiper, de profesie inginer şi cu o experienţă profesională de 25 de ani în sectorul feroviar, a ocupat până în prezent funcţia de director general adjunct Investiţii din cadrul companiei, iar din poziţia de director general interimar, funcţie deţinută şi în perioada 2015-2017, va coordona întreaga activitate a CNCF CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică.

„Menţionăm faptul că această decizie a fost luată după revocarea din funcţia de director general interimar a domnului Constantin Axinia”, arată comunicatul CFR SA.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie