De Sarbatori, romanii prefera vinurile albe, dulci sau demidulci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* In aceasta perioada, cumparatorii se uita mai putin la pret si mai mult la calitatea vinului * In decembrie, vanzarile de vin se dubleaza, iar cele de sampanie se tripleaza fata de o luna normala

Cu ocazia Sarbatorilor, in luna decembrie, vanzarile de vinuri se dubleaza, iar cele de vinuri spumante se tripleaza fata de o luna normala, sustin producatorii in domeniu. Ca o prima concluzie, dupa vanzarile inregistrate pana de Craciun, anul acesta, romanii au preferat vinurile albe, scumpe, demidulci sau dulci. "In topul preferintelor se afla in aceasta perioada vinurile demidulci sau dulci. Si pretul este important, dar principalul criteriu pentru alegerea vinului este podgoria de unde provine. Pentru ca fiecare vrea ca de Sarbatori sa aiba pe masa un vin cat mai bun, oamenii se uita acum mai putin la cat costa o sticla cu vin", ne-a declarat directorul general al Patronatului Roman al Viei si Vinului, Ovidiu Gheorghe. Si directorul complexului de vinificatie Jidvei, Ioan Buia, se declara multumit de cum merg vanzarile in aceasta perioada. "In decembrie vindem de doua ori mai mult decat in luna noiembrie, astfel incat ne putem declara multumiti, chiar daca am vrea sa vindem si mai mult. Vinurile foarte bune sunt mai cautate acum, dar fiecare cumpara in functie de puterea financiara pe care o are. Oricum, toate produsele noastre sunt cautate, mai ales Riesling, Feteasca Regala, Sauvignon Blanc", afirma Buia. Pentru a profita de cererea ridicata din aceasta perioada, unele firme au scos pe piata produse noi. Astfel, Cotnari a lansat in aceasta luna doua vinuri speciale: Chateau si Francusa. "Cel mai cautat vin produs de noi ramane Grasa de Cotnari, care are o pondere in vanzari de 45 la suta. In total, in decembrie, vindem 1,5 milioane de sticle de vin, cu 50 la suta mai mult decat intr-o luna normala", ne-a declarat si Constantin Deleanu, presedintele Consiliului de Administratie al Cotnari. Si reprezentantii marilor lanturi comerciale confirma ca cele mai vandute in perioada Sarbatorilor sunt vinurile albe, insa conteaza si pretul. "Vinurile cu un pret mai mic sunt rapid epuizate, dar nici cele cu preturi ceva mai ridicate nu raman in rafturi. Vinul spumant ramane "regele" vanzarilor mai ales pentru Revelion", ne-a declarat reprezentantul unuia dintre marile lanturi comerciale din Capitala. Cea mai spectaculoasa evolutie din punct de vedere al vanzarilor o are in aceasta perioada vinul spumant. "Vanzarile de vin spumant se tripleaza in aceasta luna, chiar daca pretul unei sticle este de 300.000-600.000 lei", a precizat directorul general al Patronatului Vinului, Ovidiu Gheorghe. El a mai aratat ca, intr-un an, in Romania se consuma in medie 27 litri de vin pe locuitor. In schimb, in tari din Europa, consumul de vin este de 2-3 ori mai mare. De pilda, in Franta se consuma, anual, cate 60 litri de vin pe locuitor, iar in Italia - 45 litri de vin pe locuitor.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă