De şapte ori mai multe spaţii comerciale de tip mall în marile oraşe din provincie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în 2009, Clujul, Constanţa, Braşovul, Craiova, Galaţiul, Timişoara şi Iaşiul vor ajunge la o suprafaţă închiriabilă de 750.000 de metri pătraţi Dacă până

Până în 2009, Clujul, Constanţa, Braşovul, Craiova, Galaţiul, Timişoara şi Iaşiul vor ajunge la o suprafaţă închiriabilă de 750.000 de metri pătraţi

Dacă până în prezent mallurile au reprezentat apanajul aproape exclusiv al Capitalei, această stare de lucruri este pe cale să se schimbe. Reprezentanţii Colliers International spun că în marile oraşe din provincie se va da în folosinţă, până în 2009, aproape 70% din suprafaţa totală de noi spaţii comerciale la nivel naţional.

Pe un alt segment al pieţei imobiliare, cel al clădirilor de birouri, Bucureştiul rămâne în continuare vârful de lance al acestui gen de afacere. În consecinţă, oferta încă limitată a dus la o creştere a chiriilor în primele luni ale acestui an. Criteriul demografic este deosebit de important pentru dezvoltatorii care caută locaţii pentru centre comerciale de amploare. De aceea, analiştii imobiliari spun că există un interes deosebit pentru oraşele din ţară a căror populaţie depăşeşte 100.000 de locuitori. Monica Barbu, directorul Departamentului de retail al Colliers International, afirmă că "şapte oraşe deţin aproape 70% din stocul total de centre comerciale care vor fi livrate în afara Bucureştiului în perioada 2007-2009". Acestea sunt de regulă acele localităţi a căror populaţie se apropie de cifra de 300.000 de locuitori. "Cluj Napoca, Constanţa, Braşov, Craiova, Galaţi, Timişoara şi Iaşi au în prezent un stoc de 105.600 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă. Aceasta va creşte de şapte ori până la sfârşitul lui 2009, când va depăşi 750.000 de metri pătraţi", a mai declarat Monica Barbu.

Cinci malluri în Cluj, până în 2009

În prezent, în Cluj nu există niciun mall. Nu mai târziu de 2009, în oraşul de pe Bega vor fi deschise cinci astfel de centre comerciale, care vor totaliza o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 200.000 de metri pătraţi. Constanţa şi Braşovul sunt alte două centre de interes pentru investitorii din zona de retail. Numai până la finele acestui an, în Constanţa vor fi finalizate două proiecte care vor scoate pe piaţa locală peste 44.000 de metri pătraţi.

În acelaşi timp, compania spaniolă Riofisa va dezvolta cel mai mare proiect din oraşul de la poalele Tâmpei. Şi dacă până acum Braşovul nu are niciun centru comercial cu o suprafaţă mai mare de 10.000 de metri pătraţi, din 2009, în chiar centrul oraşului va exista un mall de aproximativ 50.000 de metri pătraţi. Totodată, specialiştii Colliers spun că şi Iaşiul îşi va dubla stocul actual de spaţii comerciale, chiar mai devreme de 2008. Alte oraşe din ţară care au stârnit interesul dezvoltatorilor sunt Craiova, Galaţi sau Piteşti. Euromall este compania care intenţionează să inaugureze câte un centru comercial în fiecare dintre aceste oraşe.

Chirii de 25 de euro pe mp, în mallurile din ţară

În următorii doi ani, stocul de centre comerciale moderne va ajunge, conform estimărilor Colliers, la aproximativ 2.000.000 de metri pătraţi. Din această suprafaţă mai mult de jumătate va fi construită în provincie. Rezultatul va fi o echilibrare a raportului între cerere şi ofertă, ceea ce ar putea conduce la o eventuală scădere a chiriilor pe acest segment imobiliar. Nivelul mediu al chiriilor obţinute în 2006 pentru mallurile din afara Bucureştiului a fost de 18-25 de euro pe metrul pătrat.

Birourile se închiriază mai scump decât anul trecut

Spre deosebire de zona de retail, pe segmentul afacerilor cu birouri, Capitala îşi păstrează statutul de centru aproape exclusiv de interes. Nivelul chiriilor spaţiilor de birouri de clasa A din Bucureşti a crescut în primul trimestru al anului cu 3%. Media lunară actuală este cifrată la 19,5 euro pe metru pătrat şi este o urmare directă a nivelului încă redus al ofertei de pe piaţă. Sunt însă locaţii centrale unde chiriile ajung la nivelul din anii `90, de 25-30 euro pe metru pătrat, se arată într-un studiu al companiei CB Richard Ellis. "În ciuda unei activităţi importante pe acest segment în prima parte a anului, piaţa spaţiilor de birouri din Bucureşti rămâne sub-ofertată, ceea ce a dus la creşterea ratelor de ocupare", se mai arată în studiul CB Richard Ellis. Bucureştiul rămâne în continuare una dintre capitalele europene care oferă printre cele mai mari randamente. Un câştig mai bun poate fi obţinut doar de o investiţie în Moscova, Istanbul sau Sofia, dar în aceste cazuri investitorii percep riscurile ca fiind considerabil mai mari. În linii generale, în restul oraşelor din regiune luate în calcul de raportul CB Richard Ellis, chiriile spaţiilor de birouri sunt mai mari decât cele din Bucureşti. Ele ajung în Budapesta la un nivel lunar de 20 de euro pe metrul pătrat şi de la 24 de euro în Varşovia. Cele mai scumpe birouri rămân cele din centrul Londrei, unde chiriile ajung la 135,5 de euro pe metru pătrat pe lună.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro