De ce întârzie „Autostrada Dacia“ Sibiu-Piteşti până în anul 2023: pentru că nici măcar studiile de fezabilitate nu sunt gata la timp - DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până la demararea lucrărilor de construcţie, autostrada Sibiu-Piteşti are nevoie de studii de fezabilitate, care întârzie

Cu toate că s-au cheltuit milioane de euro pentru studiile de fezabilitate ale tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti, acestea nu sunt conforme cu normele europene, astfel că licitarea lucrărilor va porni abia peste doi ani, iar finalizarea construcţiei este preconizată pentru sfârşitul anului 2023.

Autostrada Sibiu-Piteşti, botezată „Autostrada Dacia“, pare să nu se mai termine pentru că tocmai începuturile sale - studiile de fezabilitate - sunt încontinuu amânate.

Ultimele estimări oficiale arată că acest tronson ar putea fi gata doar în ultima parte a anului 2023, iar valoarea totală a investiţiei depăşeşte 1,67 miliarde de euro.

Potrivit unui document al Ministerului Fondurilor Europene, „Autostrada Dacia“ urmează a fi finanţată din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), trimestrul al treilea din 2017 fiind data estimată pentru semnarea contractului de finanţare.

Data planificată pentru începerea implementării este ultimul trimestru din 2017, iar în prima parte a anului 2018 este de aşteptat să fie semnate primele contracte de lucrări.

Dar pentru a fi respectate chiar şi aceste termene era necesar ca până acum să avem deja unele studii de fezabilitate care să fie întocmite potrivit normelor europene.

Iată că, potrivit unui raport al organismelor europene de specialitate, însăşi proiectarea autostrăzii este neconformă, astfel că executarea lucrărilor este întârziată inclusiv pe hârtie.

Verdict: autostrada nu este finanţabilă

Un raport independent desfiinţează ce s-a făcut până acum în cadrul contractului, în timp ce asocierea care revizuieşte studiul de fezabilitate a propus Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR) un nou program de lucrări prin care studiile pentru cele mai uşoare două loturi din proiect vor fi gata abia în septembrie 2016, deşi ele trebuiau finalizate încă din decembrie 2015.

Asocierea Spea Ingineria Europea (Italia) - Tecnic Consulting Engineering (România), care revizuieşte studiul pentru suma de 29 de milioane de lei, trebuia să finalizeze până luna decembrie 2015 analiza a două dintre cele cinci secţiuni ale autostrăzii.

Este vorba de secţiunea Sibiu-Boiţa (11 km) şi Piteşti-Curtea de Argeş (30 km), însă acest lucru nu s-a întâmplat, deşi sunt cele mai uşoare secţiuni din cadrul contractului.

Menţionăm că JASPERS (Joint Assistance to Support Projects în European Regions) este un instrument independent care oferă consultanţă şi ajută statele membre UE să pregătească proiecte importante care urmează a fi (co)finanţate din fonduri ale UE.

Ei bine, acest JASPERS, într-un raport realizat la finalul lunii decembrie 2015, desfiinţează mare parte din ce s-a făcut până acum în cadrul contractului de revizuire a fezabilităţii Sibiu-Piteşti.

Avizul JASPERS este esenţial pentru orice proiect european, iar în lipsa lui finanţarea de la Comisia Europeană din fonduri europene nerambursabile nu este posibilă.

Consemnăm, în continuare, câteva dintre deficienţele constatate de JASPERS în raportul din decembrie:

** Conţinutul documentelor analizate nu este potrivit în acest stadiu pentru a sprijini o cerere de finanţare europeană de succes pentru proiect;

** Rapoartele nu prezintă contextul strategic - de exemplu, relaţia cu Master Planul General de Transport şi cu Programul Operaţional Infrastructura Mare - în mod suficient;

** Lipsesc informaţiile privind stadiul actual al infrastructurii rutiere relevante din zona de studiu;

** Este aplicat, uneori, un amestec de criterii cantitative şi calitative redundante sau irelevante;

** Astfel cum este prevăzut în contractul de proiectare existent, studul de fezabilitate ar fi trebuit să fie finalizat până acum pentru cele două loturi (de la capete) care urmează să fie puse în aplicare în prima fază, dar documentele nu oferă o analiză suficient de detaliată şi, prin urmare, nu ar putea beneficia de sprijin pentru o cerere de finanţare;

** Raportul din etapa 1, cu amestecul său de criterii cantitative şi calitative şi cu mai multe informaţii dublate, fără o metodologie clară descrisă, nu atinge scopul necesar şi obiectiv şi, prin urmare, ar trebui să fie refăcut;

** Descrierile variantelor de traseu constau în combinaţii de descrieri narative incomplete şi tabele care stabilesc avantajele şi dezavantajele, fără nici o identificare a criteriilor pe baza cărora aceste elemente sunt identificate ca atare. Mai mult decât atât, prezentarea avantajelor şi dezavantajelor pare a fi părtinitoare faţă de Varianta 1, în timp ce toate celelalte variante au doar dezavantajele lor prezentate cu aproape fără niciun avantaj;

** Informaţiile nu sunt consecvente în raport, iar recomandările JASPERS cu privire la vulnerabilitatea la schimbările climatice şi evaluarea riscurilor nu au fost considerate în procesul de analiză a opţiunilor.

Terenul autostrăzii, analizat „pe sărite“

Luna trecută, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, spunea, în cadrul dezbaterii publice a proiectului de buget, că lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti ar putea începe la 1 ianuarie 2017 în condiţiile în care licitaţiile vor putea începe în vara anului 2016.

„Sunt studii de fezabilitate pe capete. Ele trebuiau să se încheie la 15 decembrie în acest an. Consultantul extern ne-a recomandat să extindem această perioadă până la următorul termen, până la 15 iunie, pentru a nu grăbi acest lucru pentru că fuseseră sărite din cursul firesc al lucrurilor tocmai forajele geo care se pare că au fost problema la Orăştie-Sibiu“, spunea ministrul Costescu.

Raport JASPERS Sibiu Pitesti

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului