Darea în plată, varianta CCR: noi condiţii pentru beneficiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii vor trebui să petreacă mai mult timp în instanţă pentru a obţine darea în plată

Pentru a putea da în plată, cei care au garantat creditul cu un imobil vor trebui să demonstreze de acum încolo că nu mai pot plăti ratele din diverse cauze, cum ar fi scăderea salariului sau o creştere de curs valutar, a decis Curtea Constituţională


Intrată în vigoare pe 13 mai, legea dării în plată are deja peste 1.000 de beneficiari, debitori care au reuşit să cedeze băncilor imobilele depuse garanţie, obţinând în schimb ştergerea datoriei. Băncile au trimis însă peste 700 de sesizări la Curtea Constituţională (CCR) privind neconstituţionalitatea legii.

Multe notificări se referă la caracterul de retroactivitate a normei. Astfel, băncile consideră normal ca legea să se aplice doar contractelor de credit viitoare, şi nu celor în derulare. Ieri, Curtea a dat verdictul pentru câteva sesizări. „Am primit până acum peste 700 de cauze, dintre care pentru 581 suntem abia în faza de rapoarte. Astăzi ne-am pronunţat asupra unui calup de 25 de dosare“, a spus şeful CCR, Valer Dorneanu.

Una din deciziile Curţii vizează tocmai caracterul de retroactivitate şi introduce o precizare importantă. Astfel, Curtea a admis posibilitatea de a aplica legea contractelor în derulare doar în măsura în care se verifică şi condiţiile referitoare la „existenţa impreviziunii“. Caracterul de impreviziune va trebui decis de instanţă.

Avocatul Alexandru Şeulean a explicat pentru „Adevărul“ cum poate fi interpretată decizia. „Teoria imprevizibilităţii din noul Cod Civil prevede că o instanţă poate interveni într-un contract doar dacă una dintre părţile semnatare nu mai poate continua contractul din cauza apariţiei unor împrejurări neprevăzute. La credite, împrejurările pot ţine de introducerea unei noi taxe, o creştere de curs valutar, o creştere de dobândă etc.“, ne-a declarat avocatul.

„Până acum, dacă o bancă contesta în instanţă o notificare de dare în plată, judecătorul accepta contestaţia doar dacă nu erau îndeplinite cele patru condiţii minimale impuse de lege. O condiţie este să existe contractul de credit, o alta ca valoarea creditului să fie sub 250.000 de euro etc. De acum încolo, judecătorul va trebui să judece fiecare caz în parte şi să verifice dacă a intervenit sau nu această imprevizibilitate, pentru a aviza darea în plată“, a explicat specialistul.

Altfel spus, iniţial, legea dării în plată era destinată tuturor celor care au un credit imobiliar. După decizia Curţii, aceasta devine o normă pentru cei care nu mai pot achita ratele, din cauza schimbării  situaţiei financiare. Una din consecinţe va fi şi că procesele privind darea în plată vor petrece mult mai mult timp în instanţe, a completat Şeulean.

Ce a mai decis Curtea

Curtea a mai admis o excepţie de neconstituiţionalitate. Legea dării în plată prevede, în forma actuală, că se aplică şi contractelor în derulare, pentru a echilibra riscurile de credit între debitor şi creditor, precum şi pentru a acoperi riscurile rezultate din „devalorizarea bunurilor imobile“. „S-a constatat că sintagma «precum şi din devalorizarea bunurilor imobile», sintagmă care era conţinută în art. 11 teza I, este neconstituţională. Obiectul procesului era plata contractului, nu era vorba de bunuri imobile şi din acest punct de vedere va fi eliminată această sintagmă“, a mai sus ieri Dorneanu.

Clienţii au reclamat băncile la ANPC

Clienţii care au notificat băncile pentru darea în plată şi au fost nemulţumiţi de reacţia creditorilor, au depus reclamaţii la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). ANPC a primit până acum opt sesizări.

„Nemulţumiţii semnalează refuzul creditorului de a respecta dispoziţiile legale conform cărora după notificare trebuie să solicite executorilor judecătoreşti suspendarea executării silite. Alte nemulţumiri vizează contestarea de către creditor a notificării de dare în plată în instanţă“, a spus Paul Anghel, directorul ANPC, citat de News.ro.

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate