Daniela Lulache, fosta şefă a Fondului Proprietatea, a fost numită în CA la Nuclearelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniela Lulache, fost director general al Fondului Proprietatea, a fost numită de către Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) în Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica.

Lulache a condus Fondul Proprietatea până în luna decembrie 2009. Ea a încasat 1,86 milioane lei (441.000 de euro) de la Fond în 2009, banii reprezentând indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi compensaţii.

Anul trecut,  Lulache a fost propusă pentru funcţia de director general al Nuclearelectrica, însă a respins oferta, potrivit presei. 

Propunerea de a conduce producătorul de stat a fost aspru criticată anul trecut de către Fondul Proprietatea, manageriat acum de către Franklin Templeton. „Modalitatea prin care Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri face nominalizarea doamnei Daniela Lulache în funcţia de Director General al Nuclearelectrica nu respectă regulile de guvernanţă corporativă. Conform Legii societăţilor comerciale 31/1990 şi a O.U.G. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice numirea directorilor generali este responsabilitatea Consiliului de Administraţie, iar orice interferenţă din partea actionarului majoritar reprezinta o incalcare a legislatiei in vigoare”, declara în octombrie 2012 Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.

Fără experienţă în energie

Daniela Lulache este de profesie economist şi a fost consultant financiar înainte de a fi cooptată în echipa de la Fondului Proprietatea, încă de la înfiinţarea acestuia în 2005. Ea nu are însă experienţă în sectorul energetic. În prezent, ea ocupa funcţia de consilier al lui Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR.

Cine sunt ceilalţi administratori

Ceilalţi şase administratori numiţi sunt Carmen Radu - fost preşedinte al Eximbank, Alexandru Alexe - adjunct şef Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Ionel Bucur - şeful centralei de la Cernavodă, Paul Dragos Popescu - director al EnergoNuclear şi Dan Popescu - secretar general al Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.

Singurul membru CA al cărui mandat a fost reconfirmat este Alexandru Săndulescu, fost director în Ministerul Economiei.

Nuclearelectrica asigură 20% din necesarul de energie la nivel naţional. Compania este controlată în proporţie de 90,3% de Ministerul Economiei, iar Fondul Pro­prietatea are o participaţie de 9,7%.

Nuclearelectrica trebuie să se listeze la bursă în următoarele luni, cu un procent de 10%, potrivit înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată