Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, se lansează puternic în imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, împreună cu Redport Capital au finalizat procesul de achiziționare a 44.000 de metri pătrați de teren în zona Străulești, lângă Petrom City.

Mobexpert și Redport Capital au cumpărat 44.000 mp în zona Străulești

Suprafața de teren cumpărată cu 13 milioane de euro este împărțită în trei loturi, amplasate pe laturile clădirilor de birouri Petrom City, cu deschidere la Bulevardul Petroliștilor, respectiv Șoseaua Străulești. Zona reprezintă unul dintre cele mai fierbinți puncte pe harta dezvoltării imobiliare din București, cu o infrastructură generală bine dezvoltată.

Redport Capital se conturează astfel a fi principalul jucător din zonă, ținând cont de parcelele de teren achiziționate. „Am finalizat una dintre cele mai importante tranzacții cu terenuri amplasate în zona de nord a Capitalei, lotul achiziționat oferindu-ne posibilitatea de a dezvolta un proiect fanion al întregii zone Străulești - care va deveni unul dintre principalii poli de dezvoltare ai Bucureștiului. Vom iniția un amplu proces de reconversie și regenerare urbană, atent planificat cu cei mai buni specialiști din domeniu, pentru a dezvolta Infinity Nord, un proiect la standarde internaționale, cu peste 1.000 de locuințe, care va deveni un reper pentru piața rezidențială locală”, a declarat Cosmin Savu-Cristescu, managing director și acționar majoritar al grupului Redport.

Investitorii au realizat un concurs internațional de proiecte pentru desemnarea companiei care să realizeze masterplanul de dezvoltare al zonei. La concurs au participat nume de referință din domeniu, iar câștigătoarea a fost Design International, o companie de arhitectură și design cu o istorie de aproape 60 de ani, cu sediul central în Londra și birouri în Shanghai, Milano sau Dubai, care a realizat proiecte de peste 10 milioane de metri pătrați în 45 de țări.

Șucu: Vom remodela complet zona Străulești

Intenționăm să construim un proiect ce va pune în aplicare o viziune de dezvoltare sustenabilă pentru următorii zeci de ani, care va remodela complet întreaga zonă Straulești pentru a o reintegra cu succes în peisajul orașului. Va fi un proiect corect și temeinic gândit, care va pune în prim plan ecosistemul din zona Petrom City, in mod deosebit pentru cei care vor locui aici”, a declarat Dan Șucu, fondator și acționar al grupului Mobexpert.

Dezvoltarea Infinity Nord este prevăzută să înceapă în toamna acestui an, urmând a se desfășura în mai multe etape până la livrarea completă, estimată a fi în 2030. Proiectul va reprezenta una dintre cele mai mari regenerări urbane de asemenea dimensiuni din București, urmând să ofere și zone mari de agrement, spații comerciale și opțiuni multiple pentru petrecerea timpului liber.

Zona Străulești – Petrom City va deveni în curând unul dintre punctele cheie pe harta dezvoltării imobiliare din București, fiind deja încheiate tranzacții cu terenuri cu o valoare cumulată de mai multe zeci de milioane de euro, pe care pot fi construite peste 5.000 de apartamente”, a comentat Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanță imobiliară SVN Romania, care a oferit consultanță ambilor cumpărători.

Grupul Redport a fost fondat în 2016 de către Cosmin Savu – Cristescu și reprezintă un grup de companii specializate în construcții, investiții, dezvoltare și management de proiecte imobiliare. Compania a finalizat până în prezent proiectele The Level Apartments I și The Level Apartments II, însumând 175 de apartamente în urma unor investiții de 16 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani