Daea face un pas înapoi în operaţiunea „Pătrunjelul“: Toate legumele şi fructele verificate în pieţe sunt bune de consum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controalele efectuate în urmă cu o lună şi jumătate asupra transporturilor de legume şi fructe, la cererea liderului PSD Liviu Dragnea, soldate la un moment dat cu blocaje uriaşe în vămi, au fost continuate recent şi în pieţe, ministrul Agriculturii Petre Daea dând însă asigurări că acestea sunt bune de consum.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale monitorizează, verifică şi ia toate măsurile pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu o paletă largă de legume şi fructe de sezon, care să corespundă, atât din punct de vedere al calităţii şi conformităţii, cu standardele de comercializare, cât şi din punct de vedere al nivelurilor maxime admisibile de reziduuri de pesticide”, a informat instituţia.

În acest moment, în pieţele agroalimentare şi în târgurile unde producătorii autohtoni îşi comercializează en-gros marfa pe care o produc, alături de tomatele româneşti apreciate pentru gustul lor deosebit, se găsesc în cantităţi suficiente şi cartofi timpurii, ardei graşi, căpşune, castraveţi, varză albă, fasole verde, verdeţuri, toate din producţia autohtonă.

Până la data de 27 mai 2019, la nivel naţional, verificările MADR şi ale Direcţiilor Agricole Judeţene s-au concretizat în:

485     pieţe agroalimentare verificate

152     depozite en- gros de legume şi fructe

Autoritatea Naţională Fitosanitară a prelevat până la data de 27 mai 2019 un număr de 141 probe, din care:

- 80 probe tomate româneşti

- 61 probe de cartofi noi, ardei, castraveţi, pătrunjel, dovlecei, salată verde, ridichi, căpşune, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi, ş.a.

„Rezultatele analizelor de laborator finalizate până la această dată arată că fructele şi legumele comercializate sunt sigure pentru consum”, a informat MADR.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF verifică loturile de legume şi fructe provenite din import sau comerţ intracomunitar, acţiunile mixte de control desfăşurându-se la toate punctele de trecere a frontierei, fiind prelevate, prin sondaj, probe în vederea efectuării analizelor de laborator.

Până la 27 mai 2019 controalele ANSVSA şi ANAF au avut următoarele rezultate:

-    8.885 transporturi de legume/fructe verificate

-   100.437 tone cantitate totală

-    248 probe legume-fructe prelevate

-    116.900 lei  sancţiuni contravenţionale

-    3,48  tone  cantităţi reţinute de la comercializare

Citeşte şi:

Dragnea, un „ultim avertisment“: „Să analizeze fiecare fruct sau legumă care intră în ţară!“

Fiscul a blocat sute de TIR-uri la graniţă. Retailerii avertizează că românii pot rămâne fără legume şi fructe de Paşte

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG