Curtea de Conturi: Principiul „poluatorul plăteşte” este aplicat diferit în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europenii sunt forţaţi de multe ori să plătească pentru curăţarea daunelor aduse mediului, în timp ce companiile responsabile evită costurile, a anunţat Curtea de Conturi Europeană, precizând că principiul „poluatorul plăteşte” se aplică greşit în statele UE.

Comisia Europeană urmează să propună în acest an reguli care vor forţa companiile să identifice şi să corecteze riscurile la adresa drepturilor omului şi a mediului în lanţurile lor de aprovizionare.

Însă, pentru moment, Curtea de Conturi Europeană a constatat că principiul "poluatorul plăteşte" este reflectat şi aplicat în grade diferite în diversele politici de mediu ale UE şi că acoperirea şi aplicarea sa erau incomplete. Uneori, bugetul UE este folosit pentru finanţarea unor acţiuni de curăţare care, potrivit PPP, ar trebui să fie suportate de poluatori.

"Poluatorii trebuie să plătească pentru pagubele provocate mediului. Cu toate acestea, până acum, contribuabilii europeni au fost forţaţi, de mult prea multe ori, să suporte costurile pe care poluatorii ar fi trebuit să le plătească", a declarat autorul raportului Viorel Ştefan, membru al Curţii de Conturi Europene.

Auditorii au analizat un lot de 42 de proiecte de curăţare a mediului, care au fost sprijinite cu 180 de milioane de euro de la fondurile UE, pentru a rezolva o serie de probleme precum poluarea industrială şi contaminarea zonelor unde sunt amplasate gropi de gunoi în Italia, Polonia şi Portugalia.

Aproximativ o treime din bani au fost cheltuiţi pentru "zone contaminate orfane", acele zone contaminate în care pagubele au fost făcute în urmă cu atât de mult timp încât poluatorii nu mai pot fi identificaţi sau traşi la răspundere. În alte cazuri, contribuabilii europeni au plătit pentru curăţare din cauză că firma responsabilă era insolventă.

Curtea de Conturi Europeană recomandă Comisiei: să evalueze posibilitatea de a consolida integrarea principiului "poluatorul plăteşte" în legislaţia privind protecţia mediului; să ia în considerare consolidarea aplicării Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător; şi să protejeze fondurile UE, astfel încât acestea să nu fie folosite pentru a finanţa proiecte care ar trebui să fie în sarcina poluatorului.

Întregul raport poate fi consultat AICI

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima