Cursul de schimb se apropie de 3,45 lei/euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul anului curent, leul ar putea înregistra noi deprecieri în faţa monedei unice europene Prima jumătate a lunii noiembrie a însemnat o depreciere continuă a monedei

Până la sfârşitul anului curent, leul ar putea înregistra noi deprecieri în faţa monedei unice europene

Prima jumătate a lunii noiembrie a însemnat o depreciere continuă a monedei naţionale. Cursul raportat de Banca Naţională a înregistrat o creştere de aproape patru procente, ieri atingând maximul ultimelor 12 luni. Iar până la sfârşitul anului curent, leul românesc ar putea atinge noi niveluri-record.

Banca Naţională a României (BNR) a raportat, ieri, un curs de schimb de 3,4477 lei/euro, în creştere uşoară fată de ziua precedentă (+0,07%). Acest nivel nu a mai fost atins de la sfârşitul lunii noiembrie 2006.
Euro era cotat în deschiderea şedinţei valutare de miercuri la 3,4545 lei, după care s-a depreciat uşor la 3,4435 lei.

În următoarele ore, cursul s-a menţinut în apropierea nivelului de 3,4450 lei/euro, dar începând cu ora 13.00, leul s-a depreciat brusc, de la 3,4470 la 3,4610-3,4660 lei/euro.

Dezechilibrul economiei naţionale, motivul deprecierii

Mai mult, evoluţia cursului de schimb pare să se fi desprins de cea a valutelor din regiune. Spre exemplu, ieri, forintul maghiar şi zlotul polonez s-au apreciat cu aproape 0,3% faţă de moneda unică europeană. Totodată, în timp ce leul românesc a scăzut cu aproape 4% faţă de euro în prima jumătate a lunii noiembrie, forintul maghiar s-a depreciat, în aceeaşi perioadă, cu aproximativ 0,2%, iar zlotul polonez s-a apreciat cu circa 0,3%.
Motivul principal al acestei evoluţii a leului românesc ţine de dezechilibrele economiei naţionale.

"Principalele cauze pentru deprecierea monedei naţionale ar putea să fie tendinţa de apreciere continuă a monedei europene din ultimele zile şi situaţia macroeconomică destul de proastă a României", consideră Lidia Olaru, dealer Volksbank România. În plus, majoritatea analiştilor văd o continuare a deprecierii leului, cel puţin până la sfârşitul anului, chiar şi până la 3,50 lei/euro, adaugă dealerul Volksbank, citat de NewsIn.

Pentru anul curent, Comisia Naţională de Prognoză estimează un deficit de cont curent de 13,7% din produsul intern brut. Deja după primele nouă luni, soldul balanţei comerciale (principala cauză a deficitului de cont curent) arăta o diferenţă de peste 15 miliarde de euro între importuri şi exporturi, în creştere cu aproape 37% faţă de perioada similară a anului trecut.

Dobânzile interbancare se menţin în jurul a 7%

De aceea, unii analişti estimează că, atât în 2007, cât şi anul viitor, deficitul de cont curent ar putea să depăşească 14% din PIB.

Banca centrală a afişat în prima parte a zilei de miercuri un nivel al dobânzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 6,89% pe an faţă de 7,14% pe an cât era în ziua precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobânda a scăzut uşor la 7,43% pe an, de la 7,66% pe an, cât era marţi.

Dobânzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) în lei au scăzut uşor la 6,40-7% pe an, ca urmare a creşterii uşoare a lichidităţii din piaţa monetară.

Pe pieţele internaţionale, dolarul a oscilat între 1,4600 şi 1,4713 dolari/euro, iar în jurul orei 13.45, ora României, dolarul era cotat la 1,4684 dolari/euro.

Cursul afişat miercuri de banca centrală arată o depreciere a monedei naţionale cu aproape doi bani (0,77%) faţă de dolar, de la 2,3623 lei/dolar, cât era marţi, la 2,3440 lei/dolar.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent