Curse aeriene “în picioare” la numai cinci euro, ultima propunere Ryanair

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii companiei aeriene Ryanair sunt recunoscuţi pentru metodele inedite de a reduce costurile şi pentru a atrage venituri mai mari, ultimele găselniţe fiind "scaunele verticale" şi taxa pentru folosirea toaletei din avion.

Directorul executiv al Ryanair, Michael O'Leary, a declarat că va construe o zonă specială cu "scaune verticale" în partea din spate a celor 250 de aeronave de zbor pe care le deţine compania, astfel încât pasagerii vor călători legaţi în hamuri şi stând în picioare, plătind numai între patru şi opt lire sterline (între cinci şi zece euro) pentru un bilet de avion, transmite publicaţia britanică "The Telegraph".

Totodată, reprezentantul conducerii Ryanair a stabilit şi introducerea unei taxe pentru folosirea toatelei din aeronavă, de aproximativ 1,20 de euro. În opinia lui O'Leary, pasagerii zborurilor ce durează o oră sau mai puţin vor fi încurajaţi să folosească băile din aeroporturi în locul celor din avion.

Testele de siguranţă vor fi efectuate abia la anul, însă un reprezentant al Autorităţii de Aviaţie Civilă (CAA)a atras atenţia că această iniţiativă Ryanair s-ar putea să nu respecte normele de siguranţă a zborului. "Este o lege strictă în aviaţie ca oamenii să stea aşezaţi pe scaune, cu centura pusă, în timpul decolării şi al aterizării. Nu ştiu cum va trece domnul O'Leary de această normă. Şi în timpul turbulenţelor, pasagerii trebuie să stea aşezaţi pe scaune şi cu centura de siguranţă pusă", a declarat membrul CAA.

Mai multe pentru tine:
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești