Cum vor fi reduse posturile din instituțiile subordinate SGG și Cancelariei premierului

0
Publicat:

Guvernul va aproba până la finalul lunii martie noile organigrame cu numărul de posturi reduse aferente instituţiilor care sunt în coordonarea Secretariatului General şi Cancelariei Primului-Ministru. Planul Executivului este să elimine 1.800 de posturi. 

FOTO Facebook / Arhivă

„Cele 1.800 de posturi sunt aferente instituţiilor care sunt în coordonarea Secretariatului General şi Cancelariei Primului-Ministru. Suntem în faza în care se elaborează hotărârile de guvern cu noile organigrame. Numărul de posturi care se taie de la fiecare instituţie a fost anunţat public de domnul Oprea în urmă cu două săptămâni. Hotărârile de guvern vor intra, treptat, în 30 de zile pentru aprobare la Guvern”, a informat Adrian Ţuţuianu, secretar general adjunct al Guvernului, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Eliminarea posturilor presupune modificări de legislație în anumite situații. „Avem câteva situaţii în care este nevoie să modificăm legea, pentru că prin lege a fost stabilit numărul maxim de posturi şi aprobată organigrama şi sunt câteva instituţii, cum este, de exemplu, DNSC-ul, unde avem nevoie de aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, unde estimăm noi că am putea să finalizăm procesul de reorganizare în termen de 60 de zile. Deci, ca să conchid, undeva în partea ultimă a lunii martie veţi putea să luaţi act de faptul că se aprobă noile organigrame cu numărul de posturi reduse, aşa cum am comunicat anterior", a mai explicat Ţuţuianu.

Potrivit secretarului general adjunct, din cele 1.800 de posturi care vor fi reduse „aproximativ 30% din posturi sunt ocupate, 70% sunt posturi vacante”. „O parte din aceste posturi sunt posturi vacante care trebuie desfiinţate, şi e un avantaj important pentru că ele au fost bugetate, şi în condiţiile în care le-am desfiinţat înseamnă creăm o economie. Pe de altă parte, nu se mai angajează în viitor şi sunt şi posturi ocupate în toate aceste instituţii, acolo unde vom aplica nişte criterii. (...) Am făcut, pe medie, o reducere între 15 şi 20 la sută la fiecare instituţie şi am ţinut cont de ce angajamente şi obligaţii avem. De exemplu, la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a fost creat un Institut pentru Dezvoltare Durabilă, este angajament pentru aderarea la OCDE şi atunci aici a trebuit să menţinem acest institut, dar în acelaşi timp am operat o modificare a numărului de posturi, o reducere a numărului de membri din Consiliul Ştiinţific şi aşa mai departe”, a explicat Ţuţuianu.

„În primul rând a trebuit să punem în aplicare câteva decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ştiţi bine că pentru funcţionarii publici Înalta Curte a dat un recurs în interesul legii, cred că e Decizia 91/2025, care a spus că cei care s-au pensionat nu mai pot continua să exercite o funcţie publică. Va trebui să extindem cadrul normativ şi să-l aplicăm şi personalului contractual, pentru că Înalta Curte s-a pronunţat numai cu privire la funcţionarii publici. După aceea, un al doilea criteriu ar putea fi acesta: cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi ar putea, teoretic, să ceară prelungirea activităţii pe un an, pe doi, pe mai mulţi ani, să iasă totuşi la pensie, pentru că interesul nostru e să asigurăm retenţia în sistem a oamenilor care sunt tineri, care îşi construiesc, gândesc la o carieră în administraţia publică. Şi mergem mai departe, putem să avem ca referinţă legea din anul 2009, adoptată de Guvernul Boc, care prevedea nişte criterii, vreo zece la număr, pentru disponibilizarea din instituţiile publice. (...) Acele criterii ar putea să fie avute în vedere legat de condiţiile în care se disponibilizează personal”, a mai explicat Ţuţuianu.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie