Cum să alegi o centrală de apartament?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum să alegi o centrală de apartament?

Puterea termică necesară nu depăşeşte, în cele mai multe cazuri, 24 de kilowaţi. În alegerea centralei contează configuraţia şi volumul spaţiului de locuit, nevoile familiei, stilul de viaţă al acesteia, numărul de utilizatori, precum şi tehnologiile existente.

Sistemele centralizate de distribuţie a energiei termice şi apei calde oferă de multe ori costuri exagerate. În aceste condiţii microcentrala termică murală pe gaz a ajuns să reprezinte soluţia cea mai eficientă din punct de vedere calitativ şi financiar pentru încălzirea şi asigurarea apei calde menajere într-o locuinţă.

Costurile pentru încălzire şi apă caldă scad până la 40% faţă de costurile sistemului centralizat. Practic, dacă vreţi să vă coordonaţi singuri căldura din apartament, aveţi la dispoziţie, ca variante, centralele termice pe gaz standard sau cu condensare, în variante murală sau de pardoseală, centralele pe combustibil solid sau centralele electrice. La acestea se adaugă şi echipamentele pe bază de resurse regenerabile, precum sistemele solare sau pompele de căldură.

Putere în funcţie de spaţiu

Puterea termică folosită la scară largă în cazul apartamentelor de bloc, este în jurul a 24 de kilowaţi. „Pentru o suprafaţă de locuit de până la 200 de metri pătraţi, cu o înălţime de aproximativ 2,4 metri şi maximum trei utilizatori de apă caldă menajeră simultan, aveţi nevoie de o centrală termică de 24 – 28 kilowaţi. Dacă suprafaţa atinge 250 de metri pătraţi, atunci trebuie să optaţi pentru o centrală de 31 de kilowaţi”, spune Mariana Neamţu, director marketing Baxi.

Totodată, este important de corelat puterea centralei cu gradul de izolare al pereţilor. Pentru o casă izolată cu termosistem pe faţada exterioră de minimum cinci centimetri, este recomandat un necesar de 30 waţi pe metru cub de aer. În cazul unei case neizolate, se poate ajunge chiar şi până la un necesar de 60-70 waţi pe metru cub de aer. Importantă în cazul montării unei centrale este şi înlocuirea caloriferelor vechi. „Datorită vechimii, se recomandă înlocuirea vechilor calorifere. În acest fel, chiar dacă investiţia iniţială creşte, sunteţi siguri că nu există pericolul de a introduce în noua centrală depunerile din vechile calorifere”, spune Neamţu.

Atenţie la durata de viaţă

Un apect important de care ar trebui să se ţină cont la alegerea unei microcentrale este durata normată de viaţă a acesteia. Acesta variază în cazul microcentralelor convenţionale, în functie de producător, între 8 şi 15 ani. „Poate ajunge şi la 20 de ani în cazul microcentralelor în condensaţie, mai ales acelea care au în componenţă arzătorul, termoblocul şi schimbătorul de căldura din oţel inoxidabil de înaltă calitate”, spune Valentin Nan, coordanator marketing Viessmann.

Durata de viaţă a cazanului este puternic influenţată de calitatea materialelor şi precizia execuţiei din procesul de fabricaţie dar şi de modul cum este întreţinut aparatul de către beneficiar. Din acest motiv se recomandă efectuarea de revizii tehnice periodice la intervale de timp de maxim 24 luni.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară