Cum au evoluat preţurile locuinţelor în iunie. Singurele două mari oraşe în care apartamentele s-au ieftinit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În iunie, prima lună de activitate (relativ) normală după ridicarea restricţiilor de circulaţie impuse din cauza COVID-19, preţurile apartamentelor s-au mai diminuat la nivel naţional, însă mai puţin decât în cele două luni anterioare.

Mai exact, după un minus de 1,7% în aprilie şi, respectiv, 1,4% în mai, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna trecută, o scădere de 1,1%. Suma medie solicitată pentru un apartament, indiferent de anul de construcţie, a ajuns, astfel, la 1.333 de euro pe metru pătrat util – comparativ cu 1.348 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui mai.

La fel ca în cele două luni anterioare, tendinţa de scădere resimţită la nivel naţional nu s-a manifestat în toate cele şase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, ci doar în două dintre acestea, respectiv Iaşi şi Braşov. În Cluj-Napoca şi Bucureşti, pe de altă parte, pretenţiile vânzătorilor s-au menţinut, practic, la acelaşi nivel ca la sfârşitul lunii mai (sau foarte aproape de acesta).

Bucureşti

Pe parcursul lui iunie, Capitala a consemnat un avans uşor, de 0,1% mai exact, al preţului mediu solicitat de proprietari, până la un nivel de 1.396 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.394 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui mai). Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat în perioada analizată cu 0,8%, de la 1.346 la 1.357 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul locuinţelor nou-construite, însă, aşteptările vânzătorilor s-au diminuat cu 0,2%, de la 1.427 la 1.424 de euro pe metru pătrat util.

Braşov

Pentru oraşul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă, în prima lună de vară, o scădere generală de 0,8%, de la nivelul de 1.215 euro pe metru pătrat util consemnat în mai, la 1.205 euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna anterioară, apartamentele vechi au consemnat, în acest răstimp, o scădere de 0,6%, de la 1.199 la 1.192 de euro pe metru pătrat. Locuinţele nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit cu 1,2%, de la 1.245 la 1.230 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca

În urma evoluţiilor diferite consemnate pe cele două segmente de piaţă analizate, preţul mediu solicitat în iunie pentru un apartament în Cluj-Napoca a rămas acelaşi ca la finele lui mai, anume 1.815 euro pe metru pătrat util. În spatele acestei cifre se află, însă, un minus de 0,2% pe piaţa rezidenţială veche (de la 1.796 la 1.793 de euro pe metru pătrat), dar şi, pe de altă parte, un plus de 0,4% pe piaţa nouă (de la 1.828 la 1.835 de euro pe metru pătrat).

Constanţa

În oraşul de la malul mării, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,2% luna trecută, de la 1.237 la 1.240 de euro pe metru pătrat util. Ca şi în mai, pe cele două segmente de piaţă analizate au avut loc evoluţii diferite: apartamentele vechi s-au ieftinit uşor, anume cu 0,1% (de la 1.230 la 1.229 de euro pe metru pătrat), însă locuinţele nou-construite s-au apreciat cu 0,6% (ajungând la o medie de 1.258 de euro pe metru pătrat, faţă de 1.250 de euro pe metru pătrat).

Iaşi

Spre deosebire de luna precedentă, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, în capitala Moldovei, o evoluţie negativă pe luna iunie: este vorba despre un minus de 1,3%, de la o medie de 1.065 de euro pe metru pătrat util la 1.051 de euro pe metru pătrat. În ultimele 30 de zile, locuinţele din blocurile vechi ale Iaşiului au consemnat o scădere uşoară, de doar 0,1%, de la 1.087 la 1.086 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit în acest interval cu 2,8%, de la 1.053 la 1.024 de euro pe metru pătrat.

Timişoara

În oraşul de pe Bega, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 0,5% în luna iunie, de la 1.300 la 1.306 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au apreciat, în perioada analizată, cu 0,4%, ajungând să coste 1.311 euro pe metru pătrat (faţă de 1.306 euro pe metru pătrat în luna anterioară). Pe de altă parte, locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat un avans de 0,3%, de la 1.283 la 1.287 de euro pe metru pătrat util.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune