Cu cât s-au scumpit de fapt locuinţele. Românii cer mult, dar mai lasă din preţ la vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit statisticilor oficiale, valorile de tranzacţionare ale locuinţelor din România au consemnat cea mai mică creştere la 12 luni dintre ţările central-est europene cuprinse în UE, scrie Imobiliare.ro.

Comparativ cu anul 2018 şi prima jumătate din 2019, când pretenţiile vânzătorilor de locuinţe şi-au temperat sensibil creşterea, a doua jumătate a anului trecut a adus, dimpotrivă, o accelerare la acest capitol. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (atât vechi, cât şi noi) la finele lunii decembrie 2019 era cu 8,2% mai mare decât cea consemnată la început de 2019.

Preţurile finale, negociate la sânge

După cum se ştie, însă, între preţurile solicitate de către proprietari şi cele finale, de tranzacţionare, există o diferenţă importantă, „rezolvată” prin procesul de negociere. Ce s-a întâmplat, aşadar, cu preţurile de tranzacţionare pe parcursul anului trecut?

Cele mai recente date publicate de către Eurostat, pe baza informaţiilor transmise de către Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că preţurile de tranzacţionare ale proprietăţilor rezidenţiale din România (atât apartamente, cât şi case) au avut o evoluţie sensibil mai moderată în comparaţie cu valorile de listare, monitorizate constant de Imobiliare.ro şi Analize Imobiliare.

Astfel, în cel de-al treilea trimestru din 2019 valorile de tranzacţionare a locuinţelor de pe piaţa autohtonă erau cu doar 3,9% mai mari decât în perioada similară a anului anterior, în vreme ce avansul faţă de cele trei luni anterioare se cifra la 1,5%. Important de menţionat este că, deşi avansul trimestrial corespunde cu cel consemnat la nivelul Uniunii Europene, diferenţa de preţ la 12 luni consemnată pe piaţa autohtonă se situează sub media UE, de 4,1%.

Creşteri şi de două cifre la 12 luni în UE

La nivelul UE, cele mai mari marje de creştere la 12 luni, de două cifre chiar, au fost consemnate, potrivit Eurostat, în Letonia (+13,5%), în Slovacia (+11,5%), în Luxemburg (+11,3%) şi, respectiv, în Portugalia (+10,3%). Dintre ţările central-est europene cuprinse în UE, România a înregistrat, de altfel, cea mai mică marjă de creştere ale preţurilor la 12 luni. Spre comparaţie, locuinţele s-au apreciat, în perioada analizată, cu 9% în Polonia, cu 8,6% în Cehia, cu 8,5% în Slovenia, cu 8% în Croaţia, cu 7,8% în Ungaria şi chiar cu 5,4% în Bulgaria.

Această evoluţie temperată a preţurilor de tranzacţionare la nivelul pieţei locuinţelor per ansamblu (atât apartamente, cât şi case) oferă un important contraargument la speculaţiile privind o supraîncălzire a rezidenţialului local.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”